Geoană: PSD nu va vota un proiect de buget cârpit, ci unul modificat structural

F. A.
Politică / 6 ianuarie 2010

Parlamentarii PSD nu vor vota proiectul de buget de stat pe anul 2010 dacă nu va găsi în comisiile de buget-finanţe şi în plenul parlamentului deschidere faţă de anumite modificări structurale şi strategice propuse prin cele peste 2000 de amendamente social-democrate, a declarat azi liderul PSD, Mircea Geoană. În opinia preşedintelui social-democrat, proiectul de buget propus de Guvernul Boc nu răspunde principalelor priorităţi ale anului 2010: lupta împotriva crizei economice şi păstrarea locurilor de muncă pentru români. Geoană a arătat că partidul său nu va accepta doar cârpeli ale acestui buget în favoarea unor parlamentari şi a colegiilor pe care le reprezintă, ci se va mulţumi numai cu modificări esenţiale care să privească printre altele transparenţa banului public, investiţiile pentru muncă, dezvoltarea rurală şi descentralizarea statului, potrivit Antena 3.

"Pe fond este un proiect de buget care nu răspunde priorităţii momentului: lupta împotriva crizei. Nu conţine banii necesari pentru agricultură, educaţie, sănătate, iar investiţiile sunt extrem de puţine", a susţinut Mircea Geoană.

Potrivit liderului social-democrat, parlamentarii PSD au pregătit peste 2.000 de amendamente care vor fi prezentate spre analiză Comisiei de buget-finanţe.

"Estimăm o accentuare a crizei, că BNR va duce greul crizei. Acest buget este construit pe aceeaşi meteahnă veche. Avem câteva categorii de amendamente: cele fireşti ale parlamentarilor care-şi reprezintă comunitatea, unele care se referă la descentralizare, la transparenţă. Votul nostru va fi condiţionat de câteva modificări structurale. Elementele de noutate nu sunt acolo", a declarat, astăzi, preşedintele PSD şi al Senatului, Mircea Geoană.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Aug. 2025
Euro (EUR)Euro5.0672
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3495
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4325
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8730
Gram de aur (XAU)Gram de aur475.4400

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
oaer.ro
targulnationalimobiliar.ro
romaniansecuritysummit.com
romexpo.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb