Geoană se declară împotriva oricăror "oprelişti" în privinţa candidaţilor la preşedinţie

F.A.
Politică / 10 august 2009

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, s-a declarat luni împotriva "obstacolelor artificiale pe care candidaţii marilor partide le pun în faţa unor eventuali candidaţi independenţi", cum ar fi o taxă de 300.000 de euro pentru cei care doresc să intre în cursa electorală pentru Palatul Cotroceni.

"Sunt tot soiul de propuneri năstruşnice în ultima perioadă şi pe care presa le interpretează ca tot soiul de obstacole artificiale pe care candidaţii marilor partide le pun în faţa unor eventuali candidaţi independenţi sau semi-independenţi. Nimic mai fals, nu sunt de acord. Cine vrea să candideze să candideze, nu e nevoie de oprelişti. Să aleagă românii pe cel pe care-l consideră, sau cea, dacă va fi şi o doamnă, pe care-i consideră cei mai potriviţi ca să conducă România în viitor. Nu am are niciun fel de a face cu poziţia PSD şi cred că nici a PDL, nu am discutat niciodată acest subiect", a declarat Geoană.

Autoritatea Electorală Permanentă(AEP) intenţionează, potrivit cotidianului Evenimentul Zilei, să introducă în Legea alegerilor prezidenţiale o taxă de 2.000 de salarii minime pe economie pentru fiecare candidat înscris. Potrivit proiectului noii legi orice prezidenţiabil ar avea de plătit la depunerea candidaturii 1.200.000 de lei, adică aproximativ 300.000 de euro.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Cu ce scop ? Unde ar merge/ cine ar dispune si in ce scop de aceste "taxe" ? La ce ar ajuta ? se mai intampla undeva in lume sas ceva sau si aici vrem sa fim originali ? 

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3470
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7814
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7304
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3058
Gram de aur (XAU)Gram de aur633.4893

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb