Geoană vrea înfiinţarea unui consiliu de protecţie a consumatorului financiar

Andrei Stan
Bănci-Asigurări / 1 martie 2016

Senatorul Mircea Geoană propune înfiinţarea unui consiliu de protecţie a consumatorului financiar din ţara noastră, care să introducă reguli eficiente şi echitabile, informează surse din media.

"În România există un dezechilibru, o asimetrie de putere, de resurse, de lobby şi de influenţă, care este în mod covârşitor în favoarea marelui capital financiar, bancar sau non-bancar. Este vorba de bănci, de asiguratori, de fonduri de pensii, de societăţi de recuperare a creanţelor. Consumatorul financiar este pus într-o situaţie de inferioritate. Propunerea noastră este de înfiinţare a unui consiliu de protecţie a consumatorului financiar, după modelul agenţiei care a fost înfiinţată după criză în Statele Unite. Vrem să creăm o agenţie care să ajute consumatorul financiar şi să introducă reguli care să fie eficiente, echitabile şi să dea putere consumatorului financiar din România să îşi construiască propria viziune economică", a declarat Mircea Geoană, într-o conferinţă de presă la Senat.

Senatorul susţine că acest consiliu "ar urma să rezolve pe fond ceea ce BNR, ASF şi Consiliul Concurenţei nu au reuşit să facă".

"Acestea nu au în mandat protejarea consumatorului financiar. Ele au în mandat protejarea stabilităţii macroeconomice a acestei ţări. Înfiinţarea acestui consiliu este o prioritate şi fac apel către toate grupurile parlamentare să se aplece asupra acestui aspect. Problema de fond este asimetria de putere între marele capital financiar şi micul cetăţean, micul consumator care este privat şi de informaţie, de protecţie şi de reguli. Acest dezechilibru trebuie corectat, iar statul român trebuie să îşi asume un rol autentic de reglementator şi de supraveghetor", a mai spus Geoană.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Iun. 2025
Euro (EUR)Euro5.0422
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4152
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3743
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9763
Gram de aur (XAU)Gram de aur476.4646

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
aiiro.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb