GEORGE SIMION: ''Comisia de anchetă parlamentară privind achiziţiile din perioada pandemiei se întruneşte în această săptămână''

G.U.
Politică / 9 mai 2022

''Comisia de anchetă parlamentară privind achiziţiile din perioada pandemiei se întruneşte în această săptămână''

Comisia de anchetă parlamentară privind achiziţiile din perioada pandemiei se întruneşte în această săptămână, prima şedinţă fiind convocată cel mai probabil marţi, a precizat liderul deputaţilor AUR, George Simion, conform Agerpres.

"În cadrul Comitetului liderilor am convenit cu ceilalţi lideri de grupuri parlamentare, în afara liderului PNL, că săptămâna aceasta se va întruni comisia de anchetă privind achiziţiile din timpul pandemiei, la iniţiativa AUR. Este o comisie formată în momentul acesta din 10 membri. S-au făcut în timpul pandemiei multe achiziţii ilogice, de la scandalul cu UNIFARM, până la celebrele izolete ale domnului Raed Arafat şi la spitalele modulare. Trebuie să cunoască românii, şi după aceea, în urma anchetei noastre organele abilitate, ce a stat în spatele deciziei de a face aceste achiziţii care, din câte înţelegem noi, au consumat mare pare din datoria externă acumulată în ultimii doi ani", a declarat pentru AGERPRES George Simion.

Deputatul a adăugat că prima şedinţă ar urma să fie convocată cel mai probabil marţi, menţionând că PNL nu şi-a desemnat încă reprezentantul.

"Mâine (marţi - n.r.) vrem să convocăm prima şedinţă a comisiei de anchetă. Toate partidele şi-au desemnat reprezentanţi, în afara de PNL. Este pe site-ul Camerei Deputaţilor. Sunt 10 membri parte a acestei comisii şi sperăm în nişte lucruri cât mai eficiente şi cu o durată cât mai scurtă", a menţionat George Simion.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. gargara

    1. Mare

    Vad ca si alti cititori au sesizat ca evitati subiectul fierbinte si presant fata de care AUR trebuie sa ia atitudine ,daca e sa fie credibil discursul patriotard de pina acum ! Acum cand chiar e nevoie de atitudine in privinta echipamentelor militare donate Ucrainei , deviati galagios spre subiecte colaterale ,fara importanta pt Rominia si Moldova .

    AUR e de acord sa livram echipament de lupta .implicand astfel Romania intr un razboi de durata ,la care nu poate face fata ?Insula Serpilor e la 20 km de tarmul romanesc. Asta e problema ! Noi suntem de acord sa ajutam Ucraina cu alimente ,saltele,echipament medical ,medicamente ,ambulante ,combustibil etc .acum au nevoie maxima de ajutor . In plus ,Min Aurescu poate sa declare ca ajutor deja acordat catre Ucraina cei mai mult de un miliard de dolari pe care Romania i a investit (si pierdut ) la Krivoi Rog ( da ,regiunea Donbas,orasul natal al d Zelenski ) inca de la sfarsitul anilor 80. Ar fi importanta atitudinea AUR pe deciziile de politica externa din vecinatate ,daca chiar va pasa de Basarabia ! Romania nu si permite sa faca acte care pot declansa represalii sau lovituri nucleare la Marea Neagra . Dnul Aurescu care si a construit cariera in MAE pretinzand ca a recuperat Insula Serpilor pt Romania vad ca da mesaje de atenuare ca nu e posibila o lovitura nucleara : dar asta se analizeaza deja ca plan de razboi ca sa inghete ajutorul militar pt Ucraina ! 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
rpia.ro
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9733
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6060
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3222
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9707
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.2170

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
cnipmmr.ro
thediplomat.ro
hipo.ro
fleetconference.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb