GEORGE SIMION:"Nu vreau să fiu candidatul AUR la alegerile prezidenţiale din 2024"

G.B
Politică / 27 martie

George Simion (Sursa foto: Facebook/ George Simion-https://www.facebook.com/photo.php?fbid=491004929061617&set=pb.100044563410651.-2207520000..&type=3)

George Simion (Sursa foto: Facebook/ George Simion-https://www.facebook.com/photo.php?fbid=491004929061617&set=pb.100044563410651.-2207520000..&type=3)

George Simion a afirmat, astăzi, la congresul formaţiunii, că nu vrea să fie candidatul partidului în alegerile prezidenţiale din 2024 şi a adăugat că AUR va susţine un candidat care va intra în turul al doilea şi va câştiga scrutinul "împotriva candidatului sistemului", potrivit Digi24.ro.

"Am început acest drum pentru a face bine ţării. Fiecare trebuie să facă un pas în spate şi să spună: poate nu sunt persoana potrivită să fac parte din conducere (...) M-am înconjurat de oameni care spun că eu trebuie să îi reprezint (...) Nu vreau să fiu candidatul AUR la alegerile prezidenţiale din 2024 pentru că AUR, prin candidatul pe care îl va sprijini, va trimite pe cineva în turul al doilea, împotriva candidatului sistemului. Vreau să mă asigur că vom trimite în turul al doilea, în 2024, pe omul care câştigă aceste alegeri. (...) Avem datoria de a ne înţelege locul şi rostul nostru aici. Avem datoria de a împiedica AUR să devină o altă formă de a căpuşa statul român cu paraziţi a căror singură calitate este că sunt membri de partid. Avem datoria de a depolitiza instituţiile statului român, de a pune o ierarhie a valorilor în vârful mesei, de a pune meritocraţia în vârful mesei. Nu sunt eu cel mai bun exemplu să vorbesc despre asta. În primul an de Parlament, am făcut multe lucruri care nu trebuiau făcute. (...) În AUR vii să dai pentru ţară, nu vii să iei pentru tine", a spus Simion, duminică, la Congresul extraordinar al partidului.

El a afirmat că acele persoane care se vor alătura echipei lui vor trebui să contribuie cu "mult efort" pentru "a face bine ţării".

"Dacă veţi alege moţiunea noastră, vă vom cere foarte mult efort, dacă sunteţi dispuşi să îl daţi. România, mai mult decât oricând, are nevoie de sacrificiu şi de oameni care să se jertfească pentru ţară. Nu fizic. (...) Trebuie să ne folosim mintea şi armele, metaforic vorbind, pentru că nu vreau să mă trezesc şi cu alte dosare penale, pentru a face bine ţării. România este o ţară bogată care, din nefericire, are populaţia cea mai sărăcită. A ajuns aici, în 2022, pentru că nu a fost condusă de oameni care să pună interesul naţiunii române deasupra propriei persoane. Asta trebuie să propunem noi românilor în 2024. Avem un program creştin şi democrat, iar apoi ştim cel mai bine ce înseamnă să lupţi pentru democraţie şi pentru libertate", a adăugat Simion.

Primul congres extraordinar al AUR s-a desfăşurat duminică, în Sala "Alexandru Ioan Cuza" de la Palatul Parlamentului, începând cu ora 12.00. La acest congres participă peste 800 de delegaţi cu drept de vot, din toate filialele judeţene şi de peste hotare.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Eu va votez daca dati scris cine sunt finantatorii vostri, cum sunt drumarii la PSD, sau bancile si farma la PNL.

    Bătaie de batjocură: congres fără presă!

    Așa ceva e de netolerat! 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Apanova
BTPay
csalb.ro
Electromagnetica
marmomac.com
arsc.ro

Curs valutar BNR

27 Sep. 2022
Euro (EUR)Euro4.9437
Dolar SUA (USD)Dolar SUA5.1379
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1954
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.5513
Gram de aur (XAU)Gram de aur269.8751

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro