George Simion va fi candidatul AUR la alegerile prezidenţiale

F.D.
Politică / 15 iunie

George Simion va fi candidatul AUR la alegerile prezidenţiale

Consiliul Naţional de Conducere al Alianţei pentru Unirea Românilor a decis sâmbătă, cu unanimitate de voturi, ca preşedintele partidului, George Simion, să fie candidatul AUR pentru funcţia de preşedinte al României, relatează Agerpres.

''Sâmbătă, 15 iunie, s-a întrunit Consiliul Naţional de Conducere al Alianţei pentru Unirea Românilor pentru a desemna candidatul partidului la alegerile prezidenţiale din acest an. În urma votului exprimat, CNC AUR a decis, cu unanimitate de voturi, ca preşedintele partidului, George Simion, să fie candidatul AUR pentru funcţia de preşedinte al României'', aunuţă AUR.

"După ce a devenit clar pentru toată lumea că România este un stat capturat în care nu există viaţă democratică, iar liderii providenţiali pe care îi aşteptam nu au de unde să apară, am luat decizia de a-mi depune candidatura pentru funcţia de Preşedinte al României. Îi văd pe contracandidaţii mei: obosiţi şi blazaţi. Nu au ce oferi românilor! Îmi propun să fiu, prin contrast, un preşedinte tânăr şi energic, care să lucreze 24/24 pentru poporul său", a transmis liderul AUR.

Potrivit acestuia, "renaşterea speranţei este singura care poate reconstrui ţara".

"Simbolic, porţile Cotroceniului trebuie deschise. Şi le voi deschide efectiv, cum am făcut-o şi cu alte instituţii, la care fiecare român să aibă acces. Un preşedinte care nu este pornit de la talpa Ţării nu poate înţelege durerile oamenilor. Iar mare parte din Ţară este în suferinţă. Voi cere părerea înţelepţilor acestei ţări, voi aduna profesioniştii şi mă voi consulta cu poporul meu, şi în campanie, dar şi ca Preşedinte", a mai transmis Simion.

În plus, acesta afirmă că, prin referendumuri care să fie aplicate, va reda puterea românilor.

"Prin democraţie: 300 de parlamentari, alegerea primarilor în două tururi, şi prin eliminarea tuturor instituţiilor inutile şi angajaţilor care stau degeaba la stat: voi fi un preşedinte drept, fără interese partizane. Lăsăm doar 800.000 de angajaţi în sectorul public, cum aveam la începutul anilor 2000. La final de mandat, alegerile vor fi libere şi românii îşi pot hotărî singuri soarta printr-un sistem electoral corect", afirmă liderul AUR.

În plus, acesta a transmis că "libertatea şi proprietatea sunt sfinte".

"Vreau o ţară de proprietari, pentru a rezista la provocările pe care le avem în faţă. Planul de Împroprietărire a românilor va permite fiecărui român să îşi folosească agoniseala pentru a avea o casă pentru ei şi copiii lor. Asta va reporni economia şi va crea prosperitate. Nu voi promulga nicio lege care încalcă libertatea şi voi fi garantul apărării drepturilor fundamentale", susţine liderul AUR.

"Îmi asum să las în buzunarul românilor muncitori banii cuveniţi în urma efortului lor. Taxarea muncii va fi redusă la 25%. Mai mult, este hoţie. Şcolile de meserii, învăţământul dual, parcurile industriale şi platformă online de angajări, împreună cu stimularea producţiei în ţară şi obligarea prelucrării resurselor naturale în ţară vor putea inversa fluxul migraţionist", este un alt punct al "anifestului" transmis de Simion înainte de lansarea oficială a candidaturii.

Liderul AUR afirmă, de asemenea, că vrea să ferească "România şi cetăţenii ei de orice conflict".

"Ţara trebuie să rămână în stare de neutralitate şi, treptat, să redevenim promotorul păcii în conflictele armate care distrug vieţi nevinovate. România nu va intra în război cât timp eu sunt preşedintele ei. Sunt neexperimentat, am făcut multe greşeli, dar totodată am fost suficient de capabil să ajung până aici. Cred că, având sprijinul vostru, vom decide iarăşi noi pentru noi şi nu alţii pentru no", afirmă liderul AUR.

Sâmbătă seară, de la ora 19,00, la Arenele Romane, va avea loc evenimentul de lansare a candidatului AUR pentru alegerile prezidenţiale.

Opinia Cititorului ( 9 )

  1. astia vor sa adune “imagine”…

    e bine… 

    poate schimba putin si placa “conflictuala”… sa vorbeadca mai mult despre ei si despre ce vor face concret… nu din “carti si auzite”… 

    am vazut ca deja s-a pregatit artileria grea pt alegeri.. si nu la ei ma refer… la omul din “umbra”… stat cv timp in “umbra” politicului “romanesc”…. 

    vine cu forte proaspete si cv maturitate in gandire si vorbire…. speram doar sa nu mai faca iar “zboruri secrete la rusnaci”… 

    s c c r e t 

    1. Vorbesc cel mai mult despre asta. Trebuie sa le cauti canalele de youtube si de pe internet in general nu sa astepti sa le preia presa. De exemplu ma bucur foarte mult ca doamna aceea (nu-mi amintesc acum cum o cheama, dar e singura femeie drintre europarlamentarii AUR alesi) a intrat in PE, mi-a placut discursul ei de la lansarea programului de guvernare AUR (prin aprilie sau martie)

    Romania a fost in stare de neutralitate cand ne-au luat rusnacii Basarabia si Bucovina de nord.

    1. Pai da, marile puteri ne-au fortat sa intram in razboi. Asa se va intampla tot timpul, dar e bine sa nu ne aruncam cu capul inainte.

      Neutralitate e un cuvant nepotrivit, suntem in NATO. Dar nici sa punem paie pe foc. 

    Foarte bine! Nu strica încă un incompetent.

    1. Mai ales ca vreau sa-i dau sansa sa arate cat de incompetent e

      Cu restul de candidati vehiculati s-a vazut in functiile guvernamentale in care au fost de ce sunt in stare. Marea necunoscuta e cine va fi de la USR, il bagau by default pe Drula in sondaje, acum sunt zero sanse. Sper sa nu-l puna pe Fritz, nu am nimic cu el, dar ar avea zero sanse, inclusiv in turul 2 cu Simion. Bineinteles, ca haurist, imi convine ca un candidat usr sa nu castige, dar e mai interesant sa fie unul cu ceva sanse. 

      CE vrajitorie e asta? un haurist care vorbeste civilizat. pfff

      Dar pe cmpii. N-o sa fie nici un Fritz in turul 2 , ci PSDNL cu AUR.  

    Totusi,un candidat mai bun nu se putea gasi?doar un iepuras gen vadim tudor incult?

    După aceste alegeri prezidențiale vom ști cu siguranță câți bezmetici avem în Romania !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
digi.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Iul. 2024
Euro (EUR)Euro4.9737
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5689
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0989
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9158
Gram de aur (XAU)Gram de aur353.2067

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapebytourdefrance.com
roenergy.eu
rommedica.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb