Gheorghe Ciuhandu - pregătit să facă naveta la Bucureşti

D.I.
Ziarul BURSA #Politică / 6 iulie 2004

Noul preşedinte al PNŢCD, primarul Timişoarei - Gheorghe Ciuhandu - a hotărît să nu transfere centrul de greutate al partidului în oraşul pe care îl administrează. Domnia sa susţine că în Timişoara va fi constituit doar un birou special, care va ţine legătura cu sediul central, astfel că urmează să se deplaseze în Bucureşti de fiecare dată cînd situaţia o va cere. "Voi veni în Capitală ori de cîte ori va fi nevoie", a declarat domnia sa, citat de Rompres.

Liderul PNŢCD suţine că este normal ca un partid cu reprezentativitate la nivel naţional să fie condus din Capitală, fapt explicabil mai ales în contextul în care alegerile din toamnă bat la uşă.

Teodor Morariu, secretarul general al formaţiunii, nu consideră, însă, că primarul Timişoarei a fost influenţat în alegerea sa de apropierea viitorului tur de scrutin: "Chiar dacă acest eveniment ar fi avut loc peste doi sau trei ani, Ciuhandu ar fi acţionat la fel". Teodor Murariu spune că, deşi PNŢCD va avea structura de lucru la Bucureşti, acest fapt nu va influenţa negativ activitatea de primar a lui Gheorghe Ciuhandu. "Preşedintele se va ocupa de funcţia sa din partid în timpul liber", ne-a declarat domnia sa.

Contactat de ziarul BURSA, fostul lider al PNŢCD a refuzat să comenteze actuala modalitate de conducere a formaţiunii.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

40 de nopţi albe
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
SHE LEADS - Gala Excelenţei în Business
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2389
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5931
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6521
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1407
Gram de aur (XAU)Gram de aur607.9948

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb