GHEORGHE FALCĂ:"România respectă şi aplică acordul Schengen"

V.G.
Politică / 5 octombrie 2022

"România respectă şi aplică acordul Schengen"

Parlamentul European a dezbătut în cadrul reuniunii plenare de la Strasbourg aderarea României la spaţiul Schengen. Eurodeputatul PNL/PPE, Gheorghe Falcă a punctat: "Consider că rezoluţiile repetate, dezbătute şi adoptate de Parlamentul European de-a lungul anilor, cu privire la susţinerea aderării României la spaţiul Schengen sunt, în esenţă, un lucru foarte bun", arată un comunicat de presă remis astăzi redacţiei.

"Celelalte instituţii europene trebuie, cu siguranţă, să ţină cont de ele. Dezbaterea de azi de la Strasbourg confirmă, încă o dată, o realitate pe care toată lumea o cunoaşte de ani de zile: România a făcut tot ce ţine de ea pentru a respecta şi aplica acordul Schengen, iar specialiştii români de la frontierele ţării sunt mereu apreciaţi de Comisia Europeană pentru contribuţia la securizarea graniţelor UE", a adăugat Eurodeputatul Gheorghe Falcă.

Gheorghe Falcă a subliniat că "după toate eforturile depuse de noi, ani de zile, nu mai este vorba despre ce poate face România. La această oră, este vorba despre ce trebuie să facă, legitim şi corect, Uniunea Europeană în ansamblul său. Aşa cum am mai afirmat şi eu, public, încă din ianuarie anul acesta, în contextul provocărilor de securitate actuale, finalizarea cât mai urgentă a procesului de aderare a României la Spaţiul Schengen apare ca o necesitate, o expresie a încrederii în valorile europene, dar mai ales un plus de securitate pentru cetăţenii europeni. Pentru toţi cetăţenii europeni".

În acest context, Falcă a transmis tranşant: "Cred cu tărie că în acest an, mai mult ca niciodată, procesul de aderare al României la spaţiul Schengen trebuie, în sfârşit, finalizat".

În susţinerea punctului său de vedere, europarlamentarul Falcă a reamintit: "Apartenenţa României la Schengen va fluidiza libera circulaţie a persoanelor şi mărfurilor în spaţiul intra-comunitar, cu efect benefic asupra mobilităţii, comerţului, reducerii cozilor de aşteptare în frontieră a camioanelor (încărcate inclusiv cu produse perisabile) şi realocării resurselor destinate screening-urilor suplimentare de securitate din frontiere. Dintr-o perspectivă mai largă, aderarea la Schengen constituie un pas important în eforturile comune de consolidare a pieţei interne şi implicit a competitivităţii economice a Uniunii".

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Nu primesc plagiator în Shenghen.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Avocat Ianul Alexandra
cautavocat.ro
BTPay
danescu.ro
arsc.ro

Curs valutar BNR

27 Ian. 2023
Euro (EUR)Euro4.8922
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4928
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.8793
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.5612
Gram de aur (XAU)Gram de aur278.5647

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro