GIP a făcut o plângere penală împotriva lui Mihai Răzvan Ungureanu

F. A.
Miscellanea / 29 februarie 2012

Grupul de Investigaţii Politice (GIP) a sesizat Parchetul General în legătură cu conflictul de interese în care s-a aflat fostul director SIE, Mihai Răzvan Ungureanu, a cărui familie a primit 170.000 de euro în 2009 şi 2010 de la firma austriaca OMV AG, se arată într-un comunicat de presă transmis redacţiei.

GIP consideră, de asemenea, că era de datoria Comisiei Parlamentare de control al SIE să îl ancheteze pe Mihai Răzvan Ungureanu cu privire la problemele de securitate naţională pe care le implică relaţia sa cu OMV AG.

Potrivit declaraţiilor de avere ale lui Mihai Răzvan Ungureanu, în perioada în care a fost director al SIE principala sursă de venit a familiei sale a fost firma austriacă OMV AG, consemnează GIP, adăugând că Daniela Ungureanu, soţia lui Mihai Răzvan Ungureanu, a primit, în 2009 şi în 2010, în baza unui contract de "servicii de consultanţă medicală" suma totală de 711.866 lei, adică 170.000 de euro, de la firma austriacă.

Astfel, GIP a sesizat Parchetului General faptul că fostul director al SIE s-a aflat în conflict de interese începând cu anul 2009, când soţia sa a început să fie plătită de OMV.

Pe perioada în care a exercitat demnitatea publică de director SIE, precizează GIP, Mihai

Răzvan Ungureanu a avut un interes personal de natură patrimonială care ar fi putut influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor sale (activitatea SIE referitoare la firma austriacă).

De asemenea, GIP cere Comisiei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului Parlamentar asupra Serviciului de Informaţii Externe să explice de ce nu a realizat o anchetă cu privire la problemele de securitate naţională pe care le implica relaţia dintre fostul director al SIE şi OMV AG.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Conferinţa BURSA “FORUMUL INVESTITORILOR - 2026”
eximbank.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Iun. 2026
Euro (EUR)Euro5.2488
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5102
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7242
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0718
Gram de aur (XAU)Gram de aur647.4767

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
explorebucharest.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb