Goldman Sachs: "Sectorul materiilor prime va avea de câştigat de pe urma reducerii dobânzilor"

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional / 27 martie

Goldman Sachs: "Sectorul materiilor prime va avea de câştigat de pe urma reducerii dobânzilor"

English Version

Preţurile materiilor prime vor urca în acest an, pe măsură ce băncile centrale din SUA şi Europa vor reduce ratele dobânzilor, contribuind la susţinerea cererii industriale şi a consumatorilor, potrivit Goldman Sachs Group Inc.

Materiile prime pot aduce randamente de 15% în 2024, pe măsură ce costurile de împrumut vor scădea, producţia se va redresa, iar riscurile geopolitice vor persista, spun analişti ai Goldman Sachs, printre care Samantha Dart şi Daan Struyven, citaţi de Bloomberg.

Sursa citată arată că preţul cuprului, al aluminiului, aurului şi produseor petroliere ar putea creşte, iar investitorii trebuie să fie selectivi în acest context, deoarece câştigurile nu vor fi universale. Cotaţiile materiilor prime au înregistrat un avans modest în primul trimestru din 2024, fiind observată o consolidare pe piaţa ţiţeiului, arată banca americană de investiţii, amintind că preţul aurului a atins un nivel record, iar al cuprului a depăşit pragul de 9.000 de dolari pe tonă. Responsabilii cu politicile monetare de la Rezerva Federală a SUA (Fed) şi de la Banca Centrală Europeană (BCE) şi-au semnalat intenţia de a reduce costurile îndatorării în acest an, pe măsură ce inflaţia scade. În plus, China a semnalat un sprijin suplimentar pentru redresarea sa economică.

"Reducerea ratelor dobânzilor din SUA, într-un mediu fără recesiune, va duce la creşterea preţurilor mărfurilor, cu cel mai mare impuls pe segmentul metalelor (cupru şi aur, în special), urmat de piaţa ţiţeiului", au spus analiştii citaţi, precizând: "Important este că impactul pozitiv asupra preţurilor tinde să crească în timp, pe măsură ce impulsul de creştere dat de condiţiile financiare mai relaxate se va filtra".

Perspectiva optimistă a Goldman Sachs reflectă părerile altor observatori ai pieţei. Macquarie Group Ltd. aprecia, la începutul acestei luni, că mărfurile intră într-o nouă creştere ciclică, ajutate de oferta mai strânsă şi de o redresare a economiei globale. Jeff Currie, fost şef al departamentului de cercetare a mărfurilor din cadrul Goldman Sachs, acum specialist la Carlyle Group LP, a prognozat câştiguri în domeniul materiilor prime pe măsură ce Fed va reduce ratele dobânzilor. În plus, JPMorgan Chase & Co. a evidenţiat potenţialul de creştere a preţului aurului.

Analiştii Goldman Sachs estimează pentru sfârşitul anului un preţ al cuprul de 10.000 de dolari pe tonă, al aluminiului de 2.600 de dolari pe tonă şi o cotaţie a aurului de 2.300 de dolari uncia - care ar reprezenta un record. Recent, preţul cuprului s-a apropiat de 8.886 dolari pe tonă, al aluminiului - de 2.310 dolari tona la Bursa Metalelor din Londra, în timp ce cotaţia aurului era de circa 2.167 dolari pe uncie.

"Pe termen mediu, continuăm să avem o viziune constructivă asupra aurului, susţinută de eventuala relaxare a politicii Fed, care ar trebui să reactiveze în mod crucial cumpărarea de ETF-uri", au spus analiştii Goldman, referindu-se la fluxurile de fonduri tranzacţionate la bursă.

În schimb - subliniind apelul la o abordare selectivă -, banca are perspective slabe pentru metalele utilizate la fabricarea bateriilor, precum nichelul, cobaltul şi carbonatul de litiu. "Credem că este prea devreme pentru încheierea unui ciclu mai slab pe aceste pieţe", au spus analiştii Goldman.

În timp ce, recent, Fed a lăsat ratele dobânzilor neschimbate, oficialii băncii centrale americane anticipează trei reduceri anul acesta. Totuşi, banca va ţine cont de indicatorul privind inflaţia din SUA, care urmează să fie publicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

APA NOVA
eximbank.ro
danescu.ro
boromir.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Mai. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5777
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0370
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8147
Gram de aur (XAU)Gram de aur359.4834

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
domeniileostrov.ro
ccib.ro
tophotelconference.ro
mastercommunications.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
everythinghr.live
32.aicps.ro
roenergy.eu
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb