Golf: Nepoata lui Trump, pe ultimul loc la debutul său în circuitul profesionist american

O.D.
Sport / 14 noiembrie 2025

Golf: Nepoata lui Trump, pe ultimul loc la debutul său în circuitul profesionist american

Nepoata preşedintelui Donald Trump, în vârstă de 18 ani, a terminat primul său tur oficial în circuitul de golf LPGA. Kai Trump se află pe ultimul loc dintre cele 108 jucătoare în competiţie, la patru lovituri distanţă de cea mai apropiată concurentă.

„Am fost mult mai nervoasă decât mă aşteptam, dar cred că am realizat multe lovituri bune. Am lovit multe lovituri bune, dar în locul nepotrivit”, a declarat ea.

„Evident, fiind primul meu turneu LPGA, acum ştiu cum se desfăşoară lucrurile. M-am simţit puţin dezorientată la început, dar am reuşit să-mi revin ulterior”, a declarat Kai Trump. „Am învăţat multe. A fost incredibil. M-am simţit foarte bine. Evident, nu am jucat aşa cum mi-aş fi dorit, dar pentru prima mea competiţie, cred că am jucat destul de bine”, a completat tânara sportivă.

Unii au criticat faptul că Trump, o liceană cu rezultate modeste în competiţiile de juniori, a primit o invitaţie din partea sponsorului pentru a participa la eveniment. Ea a luat parte la pro-am miercuri, dar a recunoscut că joi a fost de departe cea mai mare scenă de golf pe care a jucat până acum.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2523
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5224
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5739
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1184
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.2108

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb