Revista BURSA Construcţiilor

Google nu va mai percepe comisioane pentru motoarele de căutare preinstalate pe Android

S.B.
Companii / 09 iunie

Google nu va mai percepe comisioane pentru motoarele de căutare preinstalate pe Android

Google nu va mai percepe comisioane pentru ca motoarele de căutare să fie preinstalate pe Android într-o listă destinată exclusiv utilizatorilor europeni, informează news.ro.

Aşa-numitul "choice screen" (ecranul cu opţiuni) a fost introdus de Google în 2019, ca răspuns la o amendă antitrust record din partea Uniunii Europene, care a penalizat practicile anticoncurenţiale din softul său Android.

Potrivit procedurii respective, motoarele de căutare trebuiau să participe la licitaţii în care licitau pentru a apărea în ecranul cu opţiuni, care este afişat atunci când utilizatorii îşi setează dispozitivele, în diferite ţări europene.

Google a renunţat acum la licitaţii, făcând o concesie majoră concurenţilor săi mai mici.

Google a afirmat că după "feedbackul" oferit de Comisia Europeană, "facem acum unele schimbări finale ale ecranului cu opţiuni, între care participarea gratuită a furnizorilor de servicii de căutare eligibili".

"Vom creşte, de asemenea, numărul furnizorilor de servicii de căutare afişaţi pe ecran. Aceste modificări vor intra în vigoare din septembrie anul acesta pe dispozitivele Android", a declarat Oliver Bethell, directorul jurudic pentru concurenţă la Google, într-o postare pe blog".

În 2018, UE a amendat Google cu 5 miliarde de dolari pentru că ar fi favorizat propriul motor de căutare în cadrul Android. Compania a contestat sancţiunea şi a introdus meniul său de preferinţă "ecran de opţiuni" într-un efort de a răspunde preocupărilor UE.

Dar rivalii mai mici, inclusiv DuckDuckGo, Qwant şi Ecosia, s-au plâns că acest sistem de licitaţie "pay-to-play" favorizează concurenţii bogaţi, precum Microsoft Bing.

Google a declarat că ecranul său cu opţiuni va afişa acum o listă continuă şi derulabilă cu până la 12 servicii de căutare eligibile în fiecare ţară europeană, cele mai populare cinci urmând să apară în partea de sus.

"Am militat pentru echitate pe piaţa motoarelor de căutare de câţiva ani şi, cu aceasta, avem ceva care seamănă cu condiţii de concurenţă echitabile pe piaţă", a declarat Christian Kroll, CEO-ul Ecosia, într-o declaraţie de marţi.

"Furnizorii serviciilor de căutare au acum şansa de a concura mai corect pe piaţa Android, pe baza atractivităţii produsului lor, mai degrabă decât să fie excluşi de comportamentul monopolist", a adăugat Kroll.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
BTPay
Allview
Stiri Locale
AAGES

Curs valutar BNR

18 Iun. 2021
Euro (EUR)Euro4.9250
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1340
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4992
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7441
Gram de aur (XAU)Gram de aur238.2808

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Boromir
piperea.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
CCIB - Focus Bucuresti - iunie 2021
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro