GRAMPET:Testul economic din 2020 a validat infrastructura strategică pe care am construit-o în ultimii 20 de ani

S.B.
Companii / 19 ianuarie

Testul economic din 2020 a validat infrastructura strategică pe care am construit-o în ultimii 20 de ani

Anul 2020 a atras provocări economice unice pentru Grupul GRAMPET - Grup Feroviar Român (GFR), cel mai mare grup feroviar şi operator logistic privat din România şi Europa Centrală şi de Est, însă structura de servicii integrate şi infrastructura strategică dezvoltată la nivel regional au favorizat revenirea rapidă din a doua parte a anului, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

"Pentru noi, 2020 a fost un an de testare şi confirmare a ceea ce am construit în ultimii 20 de ani - o companie multinaţională cu infrastructură strategică pentru întreaga economie", spune Gruia Stoica, Preşedintele şi fondatorul Grupului GRAMPET.

"Primim tot mai multe semnale că Grupul GRAMPET intră în atenţia marilor investitori şi grupurilor de interese din industria de profil globală, într-un moment în care piaţa se aliniază la noua paradigmă economică, iar tendinţa de consolidare din industriile de transport se accentuează. Această validare internaţională ne onorează, mai ales că vine pe fondul unui proces în justiţie care ne provoacă acasă un prejudiciu nedrept de imagine. Este regretabil că vedem acest tratament faţă de un antreprenor care, dincolo de responsabilitatea economică şi socială asumată, duce numele României peste hotare. În ceea ce ne priveşte, ne menţinem angajamentul de a continua să construim în România, pentru România. Suntem conştienţi că aportul economic al companiilor noastre este substanţial şi că orice dezechilibru poate atrage un risc sistemic pentru industria de profil, dar şi pentru economie per ansamblu" a mai declarat acesta.

Estimările financiare pentru 2020, un an marcat de consecinţele economice ale pandemiei, mizează pe o cifră de afaceri în creştere uşoară, la aproximativ 285 milioane Euro (faţă de 281 milioane Euro anul trecut), respectiv un profit net în scădere la aproximativ 7,3 milioane Euro (comparativ cu 11 milioane în 2019). Rezultatele reflectă şi impactul unui buget de investiţii în creştere (23,2 milioane Euro faţă de 21,3 milioane Euro în 2019).

Anul a fost marcat de performanţe notabile pentru companiile din grup:

- În luna aprilie, Grup Feroviar Român a primit certificatul de siguranţă din Uniunea Europeană acordat pentru mai mult de o ţară, o performanţă în premieră pentru industria feroviară europeană. Certificatul Unic de Siguranţă acordat de Agenţia Uniunii Europene pentru Căile Ferate permite Grupului să opereze în două ţări, respectiv România şi Grecia.

- În luna iunie, prototipul primului automotor produs de Electroputere VFU Paşcani a ieşit din fabrică sub o nouă înfăţişare, purtând motive tradiţionale româneşti pentru a sărbători Ziua Naţională a Iei. Automotorul se află deja în ultimele faze de testare şi va intra pe piaţa locală şi internaţională în prima parte a anului curent.

- În luna iulie, Roserv Oil a preluat platforma RAFO Oneşti, cu obiectivul declarat de a dezvolta cel mai mare centru logistic din Moldova unde ar putea lucra până la 600 de oameni.

- În paralel, Grupul GRAMPET şi-a consolidat divizia din Ungaria, unde a finalizat achiziţia terenului pe care se află fabrica Debrecen Vagongyar, pregătind tototdată investiţii importante pentru modernizarea şi retehnologizarea uzinei.

- La finalul anului 2020, Assologistica (asociaţie reprezentativă pentru industria de logistică din Italia) şi publicaţia de profil Euromerci au premiat Grupul GRAMPET pentru Inovaţie în Internaţionalizarea Afacerilor, acordându-i premiul "Grupul Logistic al Anului" (detalii aici).

- Procesul amplu de digitalizare la nivel de grup a avansat considerabil în 2020, fiind accelerat şi de contextul impus de pandemie. În prezent, companiile din grup folosesc aproape 20 de soluţii digitale dezvoltate intern. Alte 18 astfel de proiecte se află în curs de dezvoltare.

- Separat, echipa fabricii de medicamente Polisano Pharmaceuticals din Sibiu se apropie de lansarea primul său medicament oncologic solid - un pas foarte important pentru întreaga industrie farmaceutică românească.

2020 a dublat, totodată, eforturile de implicarea socială menite să susţină, pe de o parte, eforturile naţionale pentru combaterea pandemiei de Coronavirus şi, pe de altă parte, activitatea tradiţională a Fundaţiilor TOFLEA şi GRAMPET.

În luna mai, Grupul GRAMPET a lansat o campanie naţională prin care a donat câte un aparat de testare de ultimă generaţie şi 1.000 de teste DSP-urilor din Deva, Craiova, Iaşi, Constanţa, Galaţi, Ploieşti, Timişoara, Bucureşti şi Debrecen. Două astfel de donaţii au ajuns la Spitalul Clinic de copii Victor Gomoiu şi Institutul Naţional de Boli Infecţioase Prof. Dr. Matei Balş din Bucureşti. Totodată, companiile membre au donat câte 9.000 de măşti de protecţie Muzeului Naţional de Artă şi Serviciului de Ambulanţă Bucureşti, dar şi alte mii de măşti de protecţie în fiecare oraş din ţară în care grupul are activitate.

În paralel, Fundaţia TOFLEA a continuat proiectele educaţionale şi sociale care influenţează vieţile a zeci de mii de oameni din categorii defavorizate din judeţul Galaţi.

Pe lângă cele 300 de burse şcolare pe care le acordă în fiecare an, Fundaţia derulează în prezent două proiecte finanţate prin Programul Operaţional Capital Uman (POCU). Astfel, proiectul Măsuri Integrate pentru Reducerea Abandonului Şcolar vizează reintegrarea în sistemul de învăţământ a 590 de persoane, precum şi îmbunătăţirea competenţelor pentru 80 de cadre didactice din localităţile Toflea, Brăhăşeşti şi Gohor. Separat, proiectul Incluziune şi dezvoltare prin economie socială, derulat alături de Euzone Consultancy Network SRL şi Asociaţia Centrul pentru Legislaţie Nonprofit, susţine integrarea socială şi economică a persoanelor din categorii vulnerabile prin sprijinirea înfiinţării de entităţi tip întreprinderi sociale.

La rândul său, Fundaţia GRAMPET a derulat mai multe acţiuni de sprijin pentru angajaţii companiilor din grup, susţinând cazuri sociale, de natură medicală sau copii talentaţi care practică sporturi de performanţă, potrivit comunicatului.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. DA,GRUPUL A AJUNS O FORTA IN DOMENIUL SAU DE ACTIVITATE.AS DORI CA SI CFR SA SE INSPIRE DIN ACTIVITATEA GRANPET!

    Nu va este rusine?

    Au pus mana pe activele alea la schimb cu doua acadele si acum se dau mari si tari. 

    Au vandut trenurile marfare si sinele de tren ca sa isi echilibreze si sa creasca firma, care circula pe un contract in baguba cu statul roman tot pe rute si intersectii feroviare ale statului. 

    Nu va este rusine?! 

    Asa plan de afacere poate sa faca orice mafiot roman, rus, slova, italian, turc sau bulgar. 

    1. asa-i

    Sper ca albirea asta in ziarul Bursa sa-l fi costat ceva pe gruia....nea Make la mai mare si mai multi bani de la GGG....grampet, gruia, golani ? 

    cine a citit si urmarit evolutia acestui bussinesman stie ce fel de om este, dar eu ce sa mai zic ? mi se face a vomita si plec de-aicea.... 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BTPay
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale
Super protecție cyber pentru echipamente de business
BITCOIN ROMANIA

Curs valutar BNR

24 Feb. 2021
Euro (EUR)Euro4.8743
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0100
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4221
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6714
Gram de aur (XAU)Gram de aur233.0869

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Hidroelectrica
Learning and Development Conference 2021
www.hipo.ro
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro