Granturi de peste un milion de euro pentru combaterea violenţei şcolare

R.S.
Miscellanea / 15 mai

Granturi de peste un milion de euro pentru combaterea violenţei şcolare

Peste un milion de euro din fonduri europene vor fi alocaţi, de către Fundaţia World Vision România, ONG-urilor care vor veni cu proiecte în domeniul protecţiei copilului împotriva violenţei, în cadrul Programului SAVE ("School Anti-Violence Ecosystem"), cofinanţat de Uniunea Europeană. Apelul de proiecte a fost lansat oficial miercuri, 15 mai, şi vizează, în anul 2024, acordarea a 20 de granturi mari, de 30.000 Euro, şi 20 de granturi medii, de 15.000 Euro. Alte apeluri vor fi lansate succesiv în anii 2025 şi 2026 pentru atribuirea a 30 de granturi mici de 5.000de euro, conform unui comunicat transmis redacţiei.

Obiectivul Programului SAVE este prevenirea şi combaterea violenţei împotriva copilului în ecosistemul şcolar, prin acordarea de granturi către ONG-uri mici, active în domeniul protecţiei şi educaţiei copilului, pentru implementarea de proiecte cuprinzând: campanii de conştientizare cu elevi şi părinţi, activităţi de formare pentru personalul din şcoli, schimb de bune practici, networking şi advocacy cu experţi din societatea civilă şi din sistemele de educaţie şi de protecţie a copilului, cu participarea a cel puţin 100.000 de beneficiari. Ghidul solicitantului SAVE detaliază informaţiile necesare ONG-urilor interesate să participe la aceste apeluri, potrivit comunicatului.

Solicitanţii eligibili sunt ONG-uri care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

ONG-uri legal înfiinţate în România, cu cel puţin un an înainte de data lansării apelului, respectiv înainte 15 mai 2023;

ONG-uri mici, cu media veniturilor pe ultimii 3 ani fiscali încheiaţi de maximum 250.000 Euro/an;

ONG-uri active în domeniul protecţiei copilului şi/sau al educaţiei şcolare;

Alte condiţii de eligibilitate detaliate în Ghidul Solicitantului.

Structura de granturi acordate în anul 2024 este următoarea:

20 de Granturi Mari, de 30.000 Euro, pentru proiecte între 7 şi 18 luni.

20 de Granturi Medii, de 15.000 Euro, pentru proiecte între 4 şi 9 luni.

Nu se solicită co-finanţare din partea ONG-urilor selectate. Rata de finanţare este de 100%.

Programul SAVE sprijină ONG-urile să dezvolte şi să implementeze proiecte pentru a răspunde provocărilor actuale în domeniul prevenirii şi protecţiei copilului împotriva violenţei în ecosistemul şcolar, se menţionează în comunicat.

Doar un sfert dintre elevi ar vorbi cu părinţii despre cazurile de abuz şi puţin peste 20% cu un consilier şcolar

Potrivit unui sondaj referitor la siguranţa online, derulat de World Vision România printre adolescenţi în luna februarie a acestui an, dacă ar observa un caz de abuz, cei mai mulţi dintre elevi (peste jumătate) ar vorbi cu profesorul-diriginte, o treime ar vorbi cu colegii apropiaţi sau cu directorul şcolii şi doar un sfert ar vorbi cu părinţii. Un procent mai mic (puţin peste 20%) ar vorbi cu un consilier şcolar. Mai mult de unul din zece elevi nu ar vorbi cu nimeni.

De asemenea, în ceea ce priveşte o potenţială reacţie a profesorilor din şcoală în cazul raportării unui caz de abuz în online, 70% au spus că nu au raportat niciodată, 21% au spus că profesorii au luat măsuri, 7% că au fost indiferenţi şi 2,8% spun că nu au luat în serios mărturia şi au minimalizat situaţia, se precizează în comunicat.

Adolescenţii îşi iau informaţiile despre abuzul online preponderent de pe reţelele de socializare (74%), aproape jumătate de la profesori, mai puţin de o treime de la părinţi şi puţin peste 14% de la autorităţi. Mai mult de unul din zece copii nu se informează.

40% dintre elevii de gimnaziu şi liceu nu ştiu dacă în şcoala lor există un consilier şcolar

Deşi o parte dintre minori sunt zilnic expuşi la violenţă în şcoală, familie sau pe stradă, patru din zece elevi din ciclul gimnazial şi liceal nu ştiu dacă în unitatea lor de învăţământ se află un consilier şcolar cu care să poată vorbi dacă au nevoie, arată un alt sondaj realizat de World Vision România. 

În acelaşi timp, 37% dintre profesorii consultaţi de organizaţie se simt puţin sau deloc pregătiţi să identifice copiii care sunt victime ale violenţelor. Iar în cazul actelor de agresiune care se petrec chiar la şcoală, doar 45% consideră că "ştiu ce au de făcut", se arată în comunicat.

Soluţii propuse de elevi: o platformă online unde pot fi reclamate cazurile de violenţă şcolară

În acest context, Consiliul Consultativ al Copiilor din World Vision România, format din elevi cu vârste cuprinse între 12 şi 19 ani, a venit cu o serie de propuneri pe care le-a înaintat anul acesta către Ministerul Educaţiei şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului:

Dezvoltarea unei platforme online unde copiii şi părinţii pot reclama un caz de abuz în şcoală. Aceasta platforma ar trebui să fie promovată şi afişată în toate şcolile din România, în mediul online şi mass-media. După ce o reclamaţie este înregistrată în platformă, trebuie să existe un protocol de intervenţie şi soluţionare a problemei semnalizate pentru a ajuta victima acelui abuz.

Profesorii trebuie să fie pregătiţi pentru a interveni în cazul unui abuz asupra unui elev, în şcoli. Conducerea şcolii împreună cu Ministerul Educaţiei trebuie să organizeze campanii de conştientizare cu privire la toate formele de abuz (sexual, fizic şi verbal) şi efectele acestuia - pentru profesori, părinţi şi elevi. Aceste campanii vor fi desfăşurate în instituţiile de învăţământ, dar şi promovate în media, de către Ministerul Educaţiei.

Facilitarea colaborării şi schimbului de bune practice dintre şcoli pentru combaterea şi prevenirea abuzurilor.

Desfăşurarea orei de consiliere şi dezvoltare personală (dirigenţia) în şcolile din România şi pe parcursul liceului şi reconfigurarea structurii manualului, care să se axeze pe nevoile actuale, informaţii despre abuz şi despre identificarea acestuia în situaţii concrete.

Consiliere de grup cu consilierul şcolar (periodic), unde să se discute pe larg diferite probleme cu elevii, mai ales în cazul abuzurilor, de la care elevii să acumuleze mai multe cunoştinţe, dar şi să ajute la o mai bună înţelegere şi comunicare între aceştia.

Centralizarea tuturor măsurilor de protecţie ale elevului într-un document oficial, prezent în instituţiile de învăţământ din România, sub o forma prietenoasă şi accesibilă pentru fiecare

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
APA NOVA
e-infra.ro
eximbank.ro
digi.ro
fngcimm.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Iun. 2024
Euro (EUR)Euro4.9768
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6464
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2078
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8855
Gram de aur (XAU)Gram de aur346.6329

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
roenergy.eu
rommedica.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb