Grecia, a şasea destinaţie turistică vinicolă pe plan global

G.B
Internaţional / 31 decembrie 2021

Grecia, a şasea destinaţie turistică vinicolă pe plan global

Grecia se află pe locul şase în topul destinaţiilor turistice vinicole, conform unui studiu realizat de aplicaţia pentru depozitarea bagajelor Bounce, informează publicaţia Kathimerini, citată de Agerpres.

Studiul a analizat consumul şi producţia de vin, numărul viilor şi al tururilor de crame, dar şi costul mediu al unei sticle îmbuteliate de vin, pentru a prezenta cele mai bune locaţii pe care le pot vizita în vacanţe iubitorii de vin.

Pe plan global, primele locuri sunt ocupate de Italia (cu 8,28 puncte din 10), Portugalia, Spania, Franţa şi Noua Zeelandă. Grecia este pe locul şase, dar înaintea unor producător celebri, cum ar fi Chile şi Australia.

Grecia a obţinut 5,24 puncte din 10, cel mai bun scor fiind la rata ridicată a tururilor de crame - 4.685 la 100.000 de locuitori, al doilea cel mai ridicat punctaj din lume.

Sectorul turismului din Grecia, grav afectat de criza sanitară, este crucial pentru economia ţării, în condiţiile în care acesta este responsabil pentru aproximativ 20% din Produsul Intern Brut, iar în domeniu lucrează un angajat din cinci.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2718
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6289
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5798
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1282
Gram de aur (XAU)Gram de aur638.7919

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb