Greentech Buzău, amendată de Administraţia Bazinală pentru poluare

Ana Felea
Miscellanea / 20 aprilie

Greentech Buzău, amendată de Administraţia Bazinală pentru poluare

Actualizare : Garda de Mediu Buzau vine cu completari:În perioada 13-15 aprilie 2021 au fost continuate verificările, de către comisari ai Gărzii Naţionale de Mediu - Comisariatul Judeţean Buzău şi de reprezentanţi ai Administraţiei Bazinale de Apă Buzău -Ialomiţa, pe cursurile de apă Călmăţui şi Negreasca, cât şi la agentul economic în vederea identificării sursei care a condus la aspectul albicios al apei pe cele două cursuri de apă.

Din comunicarea făcută de reprezentaţii Administraţiei Bazinale de Apă Buzău - Ialomiţa cu privire la rezultatul probelor de apă uzată prelevată de la agentul economic, reiese faptul că nu s-au constatat depăşiri a indicatorilor de calitate ai apei, aceştia încadrându-se în limitele autorizaţiei de gospodărire a apelor. Totuşi, au consemnat pe cursul de apă Călmăţui, Negreasca şi pe canalul de desecare, depăşiri a indicatorilor de calitate ai apei - substanţe organice, detergenţi, amoniu, sulfaţi, cloruri şi fosfaţi.

Cu privire la aceste depăşiri, cât şi a aspectului de precipitat albicios al apei, specialiştii din cadrul Administraţiei Bazinale de Apă Buzău-Ialomiţa, pe baza buletinelor de analiză, a rezultatelor interpretărilor cât şi a legăturilor de cauzalitate dintre depăşiri şi aspectul albicios al apei, vor stabili cauza cu exactitate conform atribuţiilor conferite de lege şi vor lua măsurile în consecinţă pentru a corecta şi preîntâmpina apariţia în viitor a unor asemenea incidente, în calitate de administrator a cursurilor de apă.

Comunicarea publică privind stabilirea cauzei cât şi a măsurilor luate conform prevederilor legale o va face instituţia Administraţia Bazinală de Apă Buzău-Ialomiţa.

Garda Naţională de Mediu - Comisariatul Judeţean Buzău va verifica în continuare modalitatea de epurare a apelor uzate ale agentului economic cât şi cele două cursuri de apă în vederea identificării deversărilor necontrolate a apelor din vidanje provenite de la persoane fizice şi/sau persoane juridice.

---

Fenomenul semnalat de localnicii din satul Albeşti, judeţul Buzău, speriaţi că apa pârâului Negreasca s-a făcut albă ca laptele, s-a dovedit a fi, de fapt, o poluare. Anunţul a fost făcut de inspectorii de la Administraţia Bazinală Buzău-Ialomiţa care susţin că depăşirile înregistrate la indicatorii măsuraţi în urma probelor prelevate din apă sunt foarte mari şi acest fapt indică clar o poluare. După aceste constatări, societatea găsită vinovată a primit o amendă uriaşă.

Misterul apei albe ca laptele din satul Albeşti, comuna Smeeni, a fost elucidat. Cauza schimbării culorii apei şi a mirosului greu a fost o poluarea de care responsabilă a fost găsită societatea care îşi deversează apele uzate în canalul ANIF, care se varsă în pârârul Negreasca.

Aba Buzău a informa printr-un comunicat: "În data de 12.04.2021 s-au prelevat mai multe probe de apa atât din secţiunea de evacuare a apelor uzate a Greentech SA , din canalul ANIF aval de aceasta evacuare, din canalul de desecare din zona loc. Albeşti, cât şi din râul Călmatui amonte şi aval de confluenţa cu pârâul Negreasca. Au fost analizaţi 45 de indicatori, dintre care 31 prevăzuţi în normativul privind stabilirea limitelor de încărcare cu poluanţi a apelor uzate industriale şi urbane la evacuarea în receptori naturali".

Ca urmare a acestor analize au fost înregistrate depăşiri la mai mulţi indicatori în apele Negreasca şi Călmăţui. La fel şi în canalul ANIF, unde ajunge iniţial apa uzată după ce este deversată de la societate. În schimb, la apa uzată epurată prelevată la evaucurea societăţii nu au fost înregistrate depăşiri.

Mariana Lăcătuşu, purtătorul de cuvânt al ABA Buzău-Ialomiţa, a declarant: "Rezultatele probelor de apa uzată epurată prelevate la evacuarea SC Greentech SA nu au indicat depăşiri ale indicatorilor de calitate a apei, aceştia încadrându-se în limitele prevăzute în autorizaţia de gospodărire a apelor. Din analiza probelor de apă prelevate atât din canalul în care evacuează apele uzate SC Greentech SA, cât şi din canalul de desecare prin care se varsă pâraul Negreasca în râul Calmatui, s-au constatat depăşiri mari la unii dintre parametrii analizaţi, între care substanţa organică, detergenţi, amoniu, sulfaţi, cloruri şi fosfaţi. În ceea ce priveşte parametrii analizaţi pentru râul Calmatui, majoritatea parametrilor analizaţi prezintă valori mai mari în secţiunea din aval de locul de debusare al canalului de desecare din zona localităţii Albeşti".

În splus, inspectorii ABA explică faptul că "depaşirea valorii indicatorilor care se referă la substanţa organică şi scăderea concentraţiei de oxigen dizolvat este influenţată de scăderea vitezei de scurgere a apei, chiar stagnarea apei pe canalul ANIF şi pe pârâul Negrească din cauza colmatării şi scăderii debitului pârâului Negreasca urmare a secetei din ultimii ani. Culoarea albă a apei care a putut fi observată în canalul de desecare din zona localităţii Albeşti, coroborată cu valorile indicatorilor analizaţi, poate fi dată de prezenţa compuşilor de aluminiu, substanţe albe gelatinoase, puţin solubile în apă".

În acest context, Mariana Lăcătuşu a adăugat: "Având în vedere că SC Greentech SA foloseşte în procesul de epurare a apelor uzate tehnologice hidroxidul de sodiu şi sulfatul de aluminiu se poate presupune că valorile determinate pentru parametrii sodiu şi sulfuri provin din apa uzată evacuată de această unitate, prin concentrarea/acumularea acestora în urma unor evacuări repetate într-un canal ce prezintă un volum mic (aproape spre deloc) de apă proaspătă/curată şi care nu asigură o curgere corespunzătoare".

În ultimii ani ABA Buzău Ialomiţa a impus program de măsuri privind lucrări de asigurarea secţiunii de scurgere pe canalele de desecare ale ANIF şi pe părâul Negreasca, măsură trasată şi SC Greentech prin autorizaţia de gospodărire a apelor, care este obligat să decolmateze şi să facă lucrări de întreţinere a canalului ANIF în care evacuează.

"În urma analizei rezultatelor de laborator şi a constatărilor la teren Inspecţia Bazinala a Apelor a aplicat astăzi 20.04.2021 o amendă în cuantum de 75.000 pentru încălcarea prevederilor legale din domeniul gospodăririi apelor", a spus Mariana Lăcătuşu.

SC Greentech SA este în curs de reautorizare şi avea deja dispusă măsura de realizare a unui bazin intermediar de stocare a apelor uzate înainte de evacuarea în canalul ANIF. Totodată, în vederea reautorizării s-a impus realizarea unei alte solutii de evacuare, şi anume în reţeaua de canalizare a municipiului Buzău.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Videoconferinţa “Digitalizarea României”
Dtlawyers
Apanova
Electromagnetica
anahotels.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Iul. 2021
Euro (EUR)Euro4.9208
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1716
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5451
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7543
Gram de aur (XAU)Gram de aur242.5619

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Allview
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro