Gruparea Stat Islamic a executat trei lideri de sate

T.O.
Internaţional / 4 noiembrie 2018

Sursa foto: Twitter

Sursa foto: Twitter

Trei lideri de sate au fost executaţi de jihadişti în mai puţin de o săptămână, în nordul Irakului, au precizat pentru AFP oficiali locali. Acestea ridică la nouă numărul responsabililor locali ucişi în ultimele şapte luni în zonă.

Irakul s-a declarat învingător în faţa grupării jihadiste Stat islamic (SI) la sfârşitul lui 2017, iar violenţele s-au redus semnificativ în ţară, deşi există în continuare celule jihadiste, în special în zonele montane sau deşertice, care conduc încă atacuri.

În regiunea Hawija, unul dintre ultimele bastioane eliberate de Irak de la Statul Islamic, la 230 de km nord de Bagdad şi în special în mare parte din provincia Kirkuk, jihadiştii atacă regulat infrastructuri publice. Ei vizează în special instalaţii petroliere sau electrice, dar şi reprezentanţi ai statului, conform News.ro.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3306
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7569
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7358
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.2894
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.9834

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb