Grupul Electrica donează 240.000 de euro în sprijinul unor spitale din Bucureşti, Ploieşti, Braşov şi Cluj

C.B.
Companii / 27 martie 2020

Grupul Electrica donează 240.000 de euro în sprijinul unor spitale din Bucureşti, Ploieşti, Braşov şi Cluj

Grupul Electrica, prin companiile sale de furnizare, servicii şi distribuţie a energiei electrice, susţine efortul remarcabil al personalului medical împotriva răspândirii noului coronavirus şi donează 240.000 de euro în sprijinul unor spitale din Bucureşti, Ploieşti, Braşov şi Cluj, conform unui comunicat remis Redacţiei noastre.

În acelaşi context, angajaţii Electrica sunt implicaţi într-o campanie internă de strângere de fonduri pentru Spitalul de Pneumoftiziologie "Marius Nasta", în vederea achiziţionării de cărucioare pentru pacienţi, parte dintre acestea fiind deja donate unităţii medicale. "Traversăm o perioadă dificilă în care avem nevoie, mai mult ca niciodată, să fim uniţi şi să îi protejăm pe toţi cei din jurul nostru. În acelaşi timp, trebuie să îi sprijinim cu tot ce putem pe cei care au grijă de noi, de famiile noastre, de colegii şi de prietenii noştri. Întreg personalul medical aflat, acum, în linia întâi merită respectul, consideraţia şi ajutorul nostrum.", a declarat Corina Popescu, Director General Electrica.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2581
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4926
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6230
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1369
Gram de aur (XAU)Gram de aur661.7120

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb