Grupul Volkswagen, dat în judecată în SUA

Ziarul BURSA #Internaţional / 18 martie 2019

Grupul Volkswagen şi fostul său director general, Martin Winterkorn, au fost daţi în judecată de Comisia americană pentru bursă şi valori mobiliare (SEC), sub acuzaţia de "fraudare masivă" a investitorilor, prin vânzarea de obligaţiuni înainte de izbucnirea scandalului emisiilor, trans-mite Reuters.

Potrivit plângerii civile înregistrate săptămâna trecută la un tribunal din San Francisco, Volkswagen (VW) a emis pe piaţa americană, în perioada aprilie 2014 - mai 2015, obligaţiuni şi titluri garantate prin active în valoare de 13 miliarde de dolari, într-o perioadă în care directorii ştiau că peste 500.000 de vehicule diesel din SUA depăşeau cu mult normele referitoare la emisii.

Volkswagen "a obţinut beneficii de ordinul milioanelor de dolari prin emiterea de titluri cu dobânzi mai avantajoase pentru companie", potrivit SEC, care adaugă că VW "a minţit în mod repetat şi a înşelat investitorii, consumatorii şi autorităţile de reglementare din Statele Unite, într-o schemă ilegală de vânzare a pretinselor vehicule diesel nepoluante şi a unor obligaţiuni corporative şi a altor tipuri de titluri în Statele Unite".

SEC cere ca Winterkorn să nu mai aibă dreptul să fie director la vreo companie listată din Statele Unite şi recuperarea "beneficiilor dobândite ilegal", pe lângă amenzi penale şi dobânzi, conform news.ro.

Winterkorn, care a demisionat la câteva zile după ce scandalul emisiilor vehiculelor diesel a devenit public, în septembrie 2015, a fost inculpat în 2018 şi acuzat de conspiraţie pentru acoperirea manipulării testelor de poluare ale vehiculelor diesel. Acesta se află în Germania.

Volkswagen a anunţat într-un comunicat că plângerea SEC "este incorectă din punct de vedere legal şi factual şi că Volkswagen o va combate cu fermitate. SEC a făcut o plângere fără precedent legată de titlurile vândute numai investitorilor sofisticaţi, care nu au avut de suferit şi care au încasat toate plăţile de dobânzi şi principal, integral şi la timp", potrivit grupului german.

Producătorul auto a adăugat că SEC "nu acuză că vreo persoană implicată în emisiunea de obligaţiuni ştia că vehiculele diesel ale Volkswagen nu res-pectă reglementările SUA referitoare la emisii la momentul vânzării obligaţiunilor" şi reia acuzaţiile împotriva lui Winterkorn, "care nu a avut nicio implicare în vânzarea titlurilor".

Volkswagen a convenit să plăteas-că 25 miliarde de dolari în Statele Unite, în scandalul emisiilor, despăgubind proprietarii de maşini, autorităţile de mediu, statele federale şi dealerii. Grupul s-a oferit şi să răscumpere circa 500.000 de vehicule poluante din SUA. Suma include şi amenzi penale şi civile de 4,3 miliarde de dolari.

SEC afirmă în schimb că VW nu a rambursat beneficiile de sute de milioane de dolari obţinute fraudulos.

VW a admis în septembrie 2015 că a instalat în secret softuri pe 500.000 de vehicule din SUA, ca să trişeze la testele de emisii, iar în 2017 şi-a recunoscut vinovăţia. În total, 13 persoane au fost puse sub acuzare în Statele Unite, între care Winterkorn şi patru directori ai diviziei Audi.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

GALA BURSA 2022
Avocat Ianul Alexandra
Apanova
BTPay
Electromagnetica
DIGI
arsc.ro
roovi.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Dec. 2022
Euro (EUR)Euro4.9186
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6835
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9766
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7021
Gram de aur (XAU)Gram de aur267.0437

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro