Guvernul ţării noastre a aprobat, luni, un Memorandum privind ajutorarea Complexului Energetic Oltenia, pentru achiziţionarea certificatelor de carbon pe anul 2019, a anunţat ministerul Energiei prin intermediul unei postări pe Facebook .
Potrivit sursei citate, Memorandumul conţine o serie de măsuri, pe termen scurt şi pe termen mediu, în vederea asigurării securităţii în alimentarea cu energie electrică şi a siguranţei Sistemului Energetic Naţional.
Astfel, ministerul Finanţelor Publice va putea să acorde un aviz de principiu privind posibilitatea acordării unui împrumut din Trezorerie în valoare de 1.200 mil lei Societăţii Complexul Energetic Oltenia, sub forma unui ajutor de salvare, după parcurgerea etapelor prevăzute de legislaţia aplicabilă privind ajutoarele de stat şi după obţinerea deciziei de autorizare a Comisiei Europene.
De asemenea a fost aprobată transmiterea documentaţiei de prenotificare şi notificare către Comisia Europeană a propunerii României de ajutor de salvare pentru Complexul Energetic Oltenia,urmând ca în termen de 6 luni de la acordare, Complexul Energetic Oltenia fie să ramburseze împrumutul acordat, fie să prezinte un Program de Restructurare pe care Ministerul Economiei , Energiei si Mediului de Afaceri îl va notifica Comisiei Europene în vederea obţinerii unui ajutor de stat pentru restructurare.
În cazul în care se va notifica către COM Programul de Restructurare, acesta va trebui să prezinte viabilitatea pe termen lung a CE Oltenia, va trebui să fie fezabil, coerent şi de perspectivă, se va baza pe ipoteze realiste privind desfăşurarea activităţii şi va sta la baza obţinerii unui ajutor de stat de restructurare pentru o perioada de 5 ani.
Demararea, începând cu anul 2020, a programului de restructurare şi decarbonizare pe care CE Oltenia are în vedere să îl implementeze, deoarece orice întârziere sau tărăgănare în luarea unor decizii va conduce la închiderea "ferestrei de oportunitate" pentru finanţare, creşterea costului de producţie al CEO şi a preţului la consumatorul final, pierderea finanţărilor europene pentru asigurarea unei tranziţii juste a zonelor carbonifere afectate.
Elaborarea, până la sfârşitul trimestrului I 2020,de către CEO în colaborare cu BERD şi BEI, a Planului de dezvoltare şi decarbonare în corelare cu obligaţiile şi cerinţele stabilite prin reglementările naţionale şi europene, inclusiv cu cele care rezultă din implementarea noului pachet legislativ privind piaţa internă, adoptat în anul 2019 si corelat cu Planul National Integrat Energie - Schimbări Climatice 2021-2030, precum şi Planul de restructurare a activităţii CEO, cu precizarea efortului investiţional necesar acoperirii tuturor costurilor acestei acţiuni (investiţii în modernizarea respectiv înlocuirea cu capacităţi noi energetice, disponibilizări, reconversie.
Totodadă promovarea de către Ministerul Economiei,Energiei si Mediului de Afaceri a unui studiu de evaluare şi impact a planului de dezvoltare şi decarbonare al sectorului de producţie energie electrică pe cărbune, cu termene clare de diminuare/închidere a capacităţilor pe cărbune şi înlocuire cu capacităţi mai puţin poluante şi cu dimensionarea necesarului investiţional, corelat cu instrumentele financiare existente şi aplicabile la nivel european Statelor Membre care trebuie să gestioneze tranziţia zonelor unde extracţia cărbunelui constituie principalul element de dezvoltare economică (de exemplu, Platforma pentru regiunile carbonifere în tranziţie).