Guvernul a aprobat cadrul legislativ necesar pentru extinderea învăţământului profesional dual la nivel universitar

V.G.
Miscellanea / 21 septembrie

Guvernul a aprobat cadrul legislativ necesar pentru extinderea învăţământului profesional dual la nivel universitar

Guvernul a aprobat miercuri cadrul legislativ necesar pentru extinderea învăţământului profesional dual la nivel universitar printr-o ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr.1/2011, informează Agerpres.

Potrivit Guvernului, instituţiile de învăţământ superior acreditate vor putea organiza, împreună cu operatori economici, învăţământ superior dual, formă de învăţământ în care responsabilităţile cu privire la desfăşurarea activităţilor de învăţare, predare şi evaluare sunt partajate între instituţia de învăţământ superior acreditată şi operatori economici.

"Instituţia de învăţământ superior organizează şi desfăşoară activităţi de învăţare, predare şi evaluare, iar operatorii economici organizează activităţi de învăţare prin muncă şi participă la evaluare", se spune în comunicat.

Totodată, instituţiile de învăţământ superior vor putea înfiinţa, singure sau prin asociere, societăţi comerciale, fundaţii, asociaţii, unităţi de învăţământ preuniversitar, consorţii pentru învăţământ dual, cu aprobarea senatului universitar, conform prevederilor legale. Condiţia ca acestea să se înfiinţeze este aceea ca ele să contribuie la creşterea performanţelor instituţiei.

Prin actul normativ aprobat, operatorii economici vor acorda burse, cel puţin la nivelul celor acordate din fonduri publice pentru învăţământul universitar, precum şi din alte fonduri, pentru învăţarea în condiţii de calitate şi vor beneficia de facilităţi la plata impozitelor, taxelor şi contribuţiilor datorate bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale, bugetelor fondurilor speciale sau bugetelor locale, potrivit prevederilor legale, după cum urmează:

- valoarea cumulată a burselor plătite de către operatorii economici studenţilor înmatriculaţi la forma de învăţământ superior dual se deduce din impozitul pe profit al acestora;

- valoarea cumulată a investiţiilor dedicate activităţilor de învăţare prin muncă se deduce din impozitul pe profit al operatorilor economici;

- personalul desemnat de către operatorul economic pentru îndrumarea directă a învăţării prin muncă beneficiază de scutire a plăţii impozitului pe venitul din salarii.

De asemenea, în vederea realizării unui sistem unitar, incluziv şi de calitate pentru educaţia timpurie şi îmbunătăţirii procentului de acces al copiilor de la naştere la 6 ani la serviciile de educaţie timpurie, ordonanţa prevede înfiinţarea de către autorităţile publice locale, organizaţiile nonguvernamentale, instituţiile de cult şi operatorii economici de servicii complementare de educaţie timpurie de tip ludotecă, centru de joacă sau centru multifuncţional în localităţile izolate sau dezavantajate unde nu există locuri suficiente în creşe sau grădiniţe.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Conferinţa “Energia 2022”
Apanova
BTPay
Electromagnetica
arsc.ro

Curs valutar BNR

06 Oct. 2022
Euro (EUR)Euro4.9366
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.9920
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0780
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6319
Gram de aur (XAU)Gram de aur275.3180

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

solarenergy-expo.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro