Guvernul britanic declară stare de secetă în Anglia

F.D.
Internaţional / 12 august

Guvernul britanic declară stare de secetă în Anglia

O stare de secetă a fost declarată astăzi într-o bună parte a Angliei, ceea ce implică la nivel local măsuri care pot merge până la restricţionarea folosirii apei, anunţă Guvernul britanic, relatează AFP, potrivit News.ro.

Această măsură este activată pentru prima oară din 2018.

Ea intervine în plină caniculă în Regatul Unit, a doua din această vară, într-o ţară puţin obişnuită cu temperaturi ridicate.

Conform oamenilor de ştiinţă, aceste episoade urmează să se multiplice şi să se intensifice din cauza încălzirii globale.

O alertă cod portocaliu de "căldură extremă" este în vigoare de joi şi până vineri în aproape tot sudul Angliei şi o parte a Ţării Galilor, potrivit Met Office.

Un record absolut de 40,3°C înregistrat la 20 iulie urmează să nu fie atins, ci temperaturi de până la 35°C urmau să fie atinse astăzi şi de 36°C în weekend.

"Aprovizionarea cu apă este sigură", anunţă într-un comunicat Ministerul şi Agenţia Mediului, în care precizează că autorităţile îndeamnă companiile de apă "să-şi continue planificarea preventivă în vederea unei protejări a aprovizionărilor esenţiale, în cazul unei toamne secetoase".

"Îndemnăm toată lumea să gestioneze cantitatea de apă pe care o foloseşte în această perioadă excepţional de secetoasă", îndeamnă directorul exercutiv al Agenţiei Mediului, Harvey Bradshaw.

"Suntem mai bine pregătiţi ca niciodată împotriva periodelor calde, însă vom continua să supraveghem îndeaproape situaţia, şi anume impactul asupra agricultorilor şi mediului, şi vom lua, dacă este necesar, măsuri suplimentare", a anunţat secretarul de stat însărcinat cu Apa Steve Double.

Regatul Unit a înregistrat cea mai secetoasă lună iulie înregistrată vreodată în unele regiuni şi cel mai secetos prim trimestru înregistrat din 1976 încoace.

Din cauza acestei situaţii Tamisa a secat şi curge la opt kilometri în aval, o situaţie fără precedent.

Incendiile de vegetaţie se multiplică, iar în parcurile din Londra, la fel ca în mare parte a ţării, verdele obişnuit al peluzelor a devenit un galben pal, iar solul este prăfuit.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Conferinţa “România - Strategia dezvoltarii”
BTPay
csalb.ro
Electromagnetica
marmomac.com
arsc.ro

Curs valutar BNR

23 Sep. 2022
Euro (EUR)Euro4.9437
Dolar SUA (USD)Dolar SUA5.0679
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1569
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6284
Gram de aur (XAU)Gram de aur269.8092

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro