Revista BURSA Construcţiilor

Guvernul Italiei ordonă regiunilor să accelereze vaccinarea vârstnicilor

G.U.
Miscellanea / 10 aprilie

Guvernul Italiei ordonă regiunilor să accelereze vaccinarea vârstnicilor

Guvernul italian a ordonat regiunilor să accelereze vaccinarea anticoronavirus a vârstnicilor şi a persoanelor vulnerabile, acordându-le prioritate în faţa altor categorii, ca urmare a numărului încă mare de decese zilnice de COVID-19, transmite astăzi EFE, conform Agerpres.

Comisarul pentru situaţii de urgenţă, generalul Francisco Figliuolo, a semnat vineri seară un ordin în care li se cere guvernatorilor regionali "să treacă cu maximă celeritate la vaccinarea" celor mai vulnerabile persoane la virusul SARS-CoV-2. Astfel, guvernul italian cere încheierea vaccinării în primul rând a tuturor persoanelor de peste 80 de ani cu serul Vaxzevria, produs de AstraZeneca, recomandat în Italia pentru persoanele de peste 60 de ani.

Premierul italian Mario Draghi a dat asigurări joi că, pentru a redeschide ţara, care menţine restricţii importante până cel mai devreme la 30 aprilie, mai întâi trebuie imunizată populaţia cea mai expusă la virus, vârstnicii. În acest sens, Draghi a spus că preferă ca 100% dintre vârstnici să fie vaccinaţi, mai degrabă decât 30% din întreaga populaţie a Italiei.

Acesta este motivul pentru care a fost emis ordinul de vineri seară, pentru a accelera campania de vaccinare care se desfăşoară într-un ritm cu mult sub cele 500.000 de doze zilnice stabilite de guvern pentru jumătatea lui aprilie (în prezent, sunt vaccinate zilnic circa 300.000 de persoane), notează sursa citată.

Până în prezent au fost injectate 12,5 milioane de doze, mai ales în rândul personalului sanitar şi al celor de peste 80 de ani, şi au fost imunizaţi 3,8 milioane de italieni.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Deci vaccinarea se face, mai nou, la ordin politic. Armata când va fi scoasă pe străzi să susțină, cu arma la fund, vaccinarea?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
Apanova
BTPay
Electromagnetica
Allview
Artego

Curs valutar BNR

17 Mai. 2021
Euro (EUR)Euro4.9256
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0527
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4985
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7135
Gram de aur (XAU)Gram de aur240.8982

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Boromir
Tohani
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
carieraenergetica.ro
Energy CEO forum awards
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro