Guvernul României a alocat print-o Hotărâre 68 de milioane de lei pentru sprijinul copiilor/elevilor/tinerilor cu cerinţe educaţionale speciale, în scopul susţinerii integrării lor în învăţământul de masă.
"Prin această măsură se urmăreşte încurajarea copiilor cu cerinţe educaţionale speciale - respectiv copii cu deficienţe de învăţare, cu dificultăţi de adaptare, cu dizabilităţi - să frecventeze învăţământul preuniversitar de masă, sporind în acest fel şansele pentru integrarea lor socială, garantându-le libertatea de a alege parcursul educaţional considerat cel mai potrivit, adaptat nevoilor fiecăruia. Măsura are rolul să asigure accesul egal la educaţie al tuturor copiilor şi să sprijine copiii şi tinerii cu probleme şi nevoi educaţionale speciale să urmeze învăţământul public de masă. Aceste drepturi ale copiilor cu cerinţe educaţionale speciale se finanţează pentru prima dată în acest an", se menţionează într-un comunicat de presă.
Executivul anunţă că de aceste drepturi vor beneficia copiii cu cerinţe educaţionale speciale integraţi în învăţământul de masă şi nu cei care beneficiază de o măsură de protecţie specială potrivit Legii nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copiilor.
Sumele repartizate se aprobă din bugetele judeţelor/bugetul municipiului Bucureşti şi vor fi folosite pentru plata drepturilor de care beneficiază copiii cu cerinţe educaţionale speciale, pentru toate zilele de şcolarizare pe anul 2016, constând în asigurarea alocaţiei zilnice de hrană, a rechizitelor şcolare, a îmbrăcămintei şi a încălţămintei.
Fondurile sunt alocate pe fiecare judeţ, în funcţie de numărul de beneficiari, în temeiul prevederilor din legea educaţiei naţionale potrivit cărora copiii şi tinerii cu cerinţe educaţionale speciale, şcolarizaţi în unităţile de învăţământ special sau de masă, beneficiază de asistenţă socială (art.48, alin 3 din legea 1/2011).













































