Guvernul se reuneşte luni pentru a aproba actul normativ necesar implementării Legii unice

F.A
Politică / 21 ianuarie 2010

Guvernul se va reuni în şedinţă extraordinară luni, la ora 18:00, pentru a aproba cadrul normativ necesar implementării Legii unice a salarizării, a anunţat ieri purtătorul de cuvânt al Executivului, Ioana Muntean, conform NewsIn.

Actul normativ care va fi aprobat luni va înclude şi observaţiile pe care le-au făcut miniştrii în şedinţa de miercuri a Executivului, a precizat Muntean.

Proiectul actului normativ necesar împlementării Legii salarizării prevede acordarea unor sume compensatorii "cu caracter tranzitoriu" care să compenseze diferenţa de venituri, în condiţiile în care câştigurile lunare ale bugetarilor vor fi mai mici decât cele aferente lunii decembrie 2009, prin aplicarea Legii unice.

Totodată, începând cu luna ianuarie 2010 "întreg personalul din sectorul bugetar încadrat în autorităţile şi instituţiile publice va fi reîncadrat corespunzător tranşelor de vechime în muncă şi pe funcţiile corespunzătoare categoriei, gradului şi treptei profesionale avute la 31 decembrie 2009".

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3447
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7519
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7347
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.2764
Gram de aur (XAU)Gram de aur639.2010

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb