Guvernul spaniol a aprobat reforma pieţei muncii cerută de Comisia Europeană pentru PNRR

G.B
Internaţional / 28 decembrie 2021

Guvernul spaniol a aprobat reforma pieţei muncii cerută de Comisia Europeană pentru PNRR

Guvernul spaniol a aprobat astăzi o reformă a pieţei muncii stabilită de Comisia Europeană drept condiţie pentru accesarea fondurilor din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), ce prevede restrângerea substanţială a folosirii contractelor de muncă pe perioadă determinată, o practică la care angajatorii spanioli recurg în mod excesiv, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres.

Legislaţia ce cuprinde această reformă, una dintre puţinele convenite cu sindicatele şi cu mediul de afaceri în istoria recentă a Spaniei, a fost transmisă spre aprobare parlamentului. Potrivit ministrului spaniol al muncii, Yolanda Díaz, prin această reformă ''se întoarce pagina precarităţii'' locurilor de muncă şi se fixează un ''cadru al pieţei muncii care va schimba viaţa oamenilor''.

Reforma convenită după nouă luni de negocieri introduce măsuri menite să combată folosirea în exces a angajărilor pe perioadă determinată, o simplificare a contractelor de muncă şi înăsprirea sancţiunilor pentru folosirea ilegală a angajaţilor temporari.

Aşadar, în Spania contractul de muncă uzual va trebui să fie pe perioadă nedeterminată, iar la angajarea pe bază temporară se va putea recurge numai în circumstanţe impuse de specificul producţiei sau pentru înlocuirea provizorie a unui lucrător ce are dreptul să-şi rezerve postul.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Mirosul Crăciunului
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3426
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7734
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8335
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4056
Gram de aur (XAU)Gram de aur628.5372

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb