Guvernul SUA este hotărât să atingă obiectivele climatice în pofida deciziei nefavorabile a Curţii Supreme

G.D.
Internaţional / 2 iulie 2022

Guvernul SUA este hotărât să atingă obiectivele climatice în pofida deciziei nefavorabile a Curţii Supreme

Statele Unite sunt hotărâte să îşi atingă obiectivele de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră în pofida deciziei nefavorabile recente a Curţii Supreme, a declarat ieri pentru AFP reprezentantul administraţiei Biden, John Kerry, informează Agerpres.

"Suntem hotărâţi să ne atingem obiectivele. Le putem realiza", a spus el despre aceste angajamente oficiale, la o zi după o decizie a Curţii Supreme a SUA, foarte conservatoare, care limitează puternic statul federal în lupta împotriva încălzirii globale.

"Bineînţeles că ne-ar ajuta dacă am avea o majoritate la Curtea Supremă a SUA care să înţeleagă cu adevărat gravitatea situaţiei şi să fie mai capabilă să încerce să ajute cumva decât să pună beţe în roate", a declarat John Kerry.

Preşedintele Joe Biden, care a readus SUA în acordul de la Paris privind combaterea schimbărilor climatice părăsit la iniţiativa predecesorului său Donald Trump, a anunţat în aprilie 2021 că SUA vor reduce emisiile de gaze cu efect de seră cu 50-52% până în 2030, comparativ cu 2005.

Preşedintele Joe Biden a prezentat aceste noi angajamente la ONU pentru a se apropia de obiectivele acordului convenit la Paris din 2015, când John Kerry a fost implicat în calitate de şef al al diplomaţiei americane în administraţia Barack Obama.

Joi, Curtea Supremă a decis că Agenţia federală pentru protecţia mediului din SUA (EPA) nu poate adopta reguli generale pentru a reglementa emisiile centralelor pe cărbune care generează aproape 20% din energia electrică a ţării.

"Sunt convins - iar juriştii noştri studiază cu atenţie - că această decizie lasă suficientă marjă de manevră pentru a face o mulţime de lucruri pe care trebuie să le facem "împotriva schimbărilor climatice", a explicat John Kerry."Nimeni, nicio bancă, niciun creditor privat, nu va finanţa o nouă centrală de cărbune în SUA"."Cărbunele este cel mai rău combustibil din lume", a spus el.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. "Gazele cu efect de sera" sunt o inventie a celor care stiu cauzele adevarate ale incalzirii planetei, dar care, interesati fiind in perpetuarea acestei situatii, denatureaza adevarul si indreapta atentia opiniei publice spre fenomene care nu au nicio relevanta in acest domeniu.

    Bunaoara, Tera consuma zilnic aprox. 100 de milioane de barili de titei, adica aprox. 15 , 9 milioane tone pe zi. Ca urmare, Tera consuma aprox 5,1 miliarde tone de titei pe an. Din cele 5,1 miliarde tone de titei, aprox 40, 5% o reprezinta substanta uscata si, prin urmare, 3,5 miliarde tone o reprezinta produsele lichide, benzina motorina cherosen ... care odata arse, se transforma in caldura si energie si, prin urmare, constituie o reducere zilnica a masei pamantului.  

    In acest fel, in ultimii 50 de ani Pamantul a pierdut, fata de masa avuta atunci, 175 de miliarde de tone. 

    Cine vrea si poate, sa calculeze modificarea fortei centrifuge si implicit a distantei Pamant Soare, prin scaderea masei Pamantului in cei 50 de ani, stiut fiind faptul ca aceasta forta centrifuga determina raza de roatie a Pamantului in jurul Soarelui, respectiv distanta Pamant - Soare.  

    Si daca adaugam scaderea masei pamantului prin arderea zilnica a milioanelor de tone de carbune si daca adaugam scaderea masei pamantului prin arderea zilnica a miliardelor de tone de gaz metan si lemn, si daca .. vedem de ce, intr-o buna zi tera se va aprinde si arde.

    Si nu, Tera nu se va aprinde si nu va arde din cauza bioxidului de carbon. Tera se va aprinde si va arde din pricina iresponsabililor, nepregatitilor si a neavenitilor care astazi nu sunt capabili sa inteleaga, recunoasca adevarul si sa actioneze inspre salvarea omenirii si a planetei.  

    1. Gresiti profund, de milioane de ani vulcanii transforma roci solide in gaze, dar procentul de CO2 din atmosfera nu s a modificat radical deoarece a fost absorbit de plante si oceane. Acum echilibrarea atmosferica este data peste cap iar dovezile sunt printre noi !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Avocat Ianul Alexandra
cautavocat.ro
BTPay
danescu.ro
arsc.ro

Curs valutar BNR

26 Ian. 2023
Euro (EUR)Euro4.8858
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4803
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.8787
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.5520
Gram de aur (XAU)Gram de aur279.0697

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro