Trebuie instituită ordinea în organismele de monitorizare şi control a autorităţilor locale deoarece nu este posibil să existe primării care au grad de colectare 20-30%, când media pe ţară este 79,4%, a declarat ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, sâmbătă, la Buşteni, în cadrul reuniunii de lucru la care participă reprezentanţii administraţiei publice locale din toată ţara. "Dacă facem descentralizarea administrativă a cheltuielilor şi dăm către autorităţile locale să dispună de cheltuieli în baza propriilor programe de dezvoltare, atunci transferăm şi responsabilitatea colectării", a subliniat Pogea.
Ministrul Finanţelor a spus că în cele trei zile de derulare a lucrărilor reuniunii de la Buşteni s-a discutat despre o evaluare a cheltuielilor de funcţionare ale statului şi, în principal, despre reducerea acestor cheltuieli de funcţionare în favoarea cheltuielilor pentru investiţii şi de capital. Domnia sa sisţine că acest lucru va fi posibil prin determinarea normativelor de personal şi pe baza standardelor de calitate care trebuie asigurate de autorităţile publice locale cetăţenilor lor.
Gheorghe Pogea a adăugat că un alt principiu avut în vedere se referă la cheltuielile de funcţionare ale statului, care trebuie să scadă ca pondere în PIB, în favoarea cheltuielilor de dezvoltare şi de investiţii. "Acum încercăm să punem la punct mecanismele, paşii şi etapele pe care vrem să le facem astfel ca bugetul pe 2010, la care se lucrează în acest an, să aibă la bază aceste normative de personal, standarde de calitate şi de cost", a precizat domnia sa.
Ministrul Finanţelor crede că, astfel, administraţia locală se va depolitiza printr-un proces transparent de alocare a resurselor publice, acest lucru numărându-se printre obiectivele avute în vedere de toţi cei prezenţi la reuniune.
La rândul său, Liviu Dragnea, preşedintele Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România, a menţionat că discuţiile de la Buşteni au abordat punctual problemele cheltuirii banului public, iar reprezentanţii administraţiei publice locale au reuşit să cadă de acord cu ministrul Finanţelor în ceea ce priveşte normativele de personal şi standardele de calitate şi cost în vederea modificării Legii finanţelor publice locale.
Concluziile reuniunii, care vor fi prezentate duminică, vor fi rezumate într-un document care va fi supus aprobării politice în coaliţia de guvernare, apoi în Guvern şi în Parlament. Sâmbătă, reprezentanţii administraţiei publice locale au discutat despre standarde de calitate şi de cost privind educaţia.












































1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 15.08.2009, 17:42)
este stire agerpres. de ce nu citati