Handbal feminin: Dunărea Brăila anunţă numirea lui Bogdan Burcea în funcţia de antrenor principal

S.B.
Sport / 1 iunie, 18:40

Handbal feminin: Dunărea Brăila anunţă numirea lui Bogdan Burcea în funcţia de antrenor principal

Echipa Dunărea Brăila anunţă, luni, cooptarea lui Bogdan Burcea în funcţia de antrenor principal. El vine de la Corona Braşov, cu care s-a clasat pe locul 3 în acest sezon, potrivit news.ro.

"Câştigător al Cupei EHF, fost selecţioner al naţionalei şi medaliat în Liga Florilor, Bogdan Burcea vine cu experienţa şi ambiţia necesare pentru a continua dezvoltarea unui proiect de performanţă", este mesajul echipei Dunărea Brăila.

La rândul său, noul antrenor al formaţiei a precizat după semnarea contractului: "Parafarea contractului reprezintă un pas important în cariera mea. Cred în potenţialul acestui grup şi sunt convins că prin muncă, disciplină şi unitate putem construi o echipă care să practice un handbal modern şi eficient, generator de performanţe notabile".

Bogdan Burcea (54 de ani) vine la Dunărea Brăila de la Corona Braşov, cu care a încheiat sezonul 2025-2026 pe locul 3. Corona Braşov va fi condusă de norvegianul Bent Dahl.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3426
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7698
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8059
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4052
Gram de aur (XAU)Gram de aur609.5706

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb