Handbal feminin: Ovidiu Mihăilă - noul selecţioner al echipei naţionale

O.D.
Sport / 1 octombrie, 06:39

Handbal feminin: Ovidiu Mihăilă - noul selecţioner al echipei naţionale

Federaţia Română de Handbal a anunţat, marţi seară, numirea lui Ovidiu Mihăilă în funcţia de selecţioner al echipei naţionale feminine de senioare.

Conducerea FRH consideră că această numire reprezintă cea mai potrivită alegere pentru postul de selecţioner. Ovidiu Mihăilă a condus echipa naţională de tineret feminin la ultimul Campionat European, cu evoluţii apreciate, ceea ce confirmă abilitatea sa de a pregăti jucătoarele pentru competiţii de cel mai înalt nivel.

"Îmi exprim părerea de rău pentru plecarea domnilor Florentin Pera şi Bogdan Burcea, care reprezintă o pierdere pentru departamentul tehnic, având în vedere progresul echipei. Este o mare onoare să fiu antrenorul echipei naţionale a României, iar această responsabilitate vine cu provocări importante. Am încredere deplină în potenţialul jucătoarelor noastre şi cred că împreună vom face mândri suporterii şi ţara noastră. Timpul până la Campionatul Mondial este scurt, însă echipa este echilibrată, sănătoasă şi pregătită. Ne bazăm pe continuitatea strategiei FRH, iar obiectivul meu este ca fiecare jucătoare să îşi aducă contribuţia maximă. Sunt convins că, împreună cu jucătoarele, vom forma o echipă unită, capabilă să obţină rezultate remarcabile. Cu Dumnezeu înainte!”, a declarat Ovidiu Mihăilă.

Naţionala României a rămas fără antrenor, săptămâna trecută, cu două luni înaintea Campionatului Mondial din Olanda şi Germania, după ce Florentin Pera şi-a anunţat demisia. Nici secundul Bogdan Burcea nu va continua pe banca României.

Florentin Pera, în prezent şi antrenor la SCM Râmnicu Vâlcea, a condus naţionala tricoloră din 2022, iar la numirea în funcţie a avut drept obiectiv principal calificarea la JO de la Paris, ratat însă. Secundul său, Bogdan Burcea, va continua şi el doar la echipa de club, Corona Braşov.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

cristim.ro
Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Oct. 2025
Euro (EUR)Euro5.0832
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5076
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8542
Gram de aur (XAU)Gram de aur600.4050

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
hipo.ro
sustenlandia.com
immromania.eu
world-nuclear-exhibition.com
romexpo.ro
romexpo.ro
targuldeturism.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb