Operatorul de turism Hello Holidays continuă să dezvolte segmentul de circuite premium, lansat în 2023, şi anunţă investiţii de peste 2 milioane de euro în 2024, în transport şi infrastructură operaţională, confrom unui comunicat emis redacţiei.
Circuitele Hello Premium Tours propun un model diferit faţă de turismul de grup clasic, cu grupuri de maximum 30 de turişti, cazări la hoteluri de patru şi cinci stele în locaţii centrale şi zboruri de linie. Programele acoperă destinaţii din Europa, Asia şi Africa şi includ itinerarii tematice care combină obiective culturale şi istorice cu perioade de timp mai relaxate în destinaţii.
În 2025, compania estimează o creştere a numărului de programe de la 48 la 71 şi un avans al numărului de turişti de la 1.500 la 2.500. Printre cele mai solicitate rute se numără „Coasta de Azur & Catalonia”, care include oraşe precum Nisa, Monaco, Avignon, Barcelona şi Valencia.
Potrivit datelor comunicate de companie, Hello Holidays a încheiat anul 2024 cu un volum de vânzări de 16,5 milioane euro, în creştere cu 19% faţă de anul anterior. Numărul de turişti a ajuns la 55.000, ceea ce marchează o creştere de aproximativ 22%. Pentru 2025, sunt prognozate 65.000 de persoane şi vânzări de aproximativ 20 de milioane euro.
În 2024, operatorul a investit 900.000 de euro în două autocare Mercedes-Benz Tourismo, clasificate la patru stele, utilizate în circuitele premium. Acestea sunt primele vehicule din această categorie disponibile în România.
O a doua investiţie, în valoare de 1,1 milioane euro, a fost direcţionată către un nou sediu al companiei, destinat în special activităţii de tip B2B şi relaţiei cu clienţii.
Pentru perioada 2026-2027, Hello Holidays are în plan reînnoirea treptată a flotei auto, înlocuind vehiculele achiziţionate înainte de 2019.