Hidroelectrica şi Universitatea Politehnica Timişoara semnează un Memorandum de Colaborare pentru avansul tehnologic şi educaţional în hidroenergie şi ingineria energetică

R.S.
Companii / 5 noiembrie

Hidroelectrica şi Universitatea Politehnica Timişoara semnează un Memorandum de Colaborare pentru avansul tehnologic şi educaţional în hidroenergie şi ingineria energetică

Într-un moment definitoriu pentru parteneriatele dintre mediul universitar şi sectorul energetic, Hidroelectrica, liderul naţional în producţia de energie regenerabilă şi Universitatea Politehnica Timişoara (UPT), una dintre cele mai prestigioase instituţii de învăţământ superior tehnic din România, au semnat astăzi un Memorandum de Colaborare.

Acest acord are ca scop susţinerea cercetării, inovării şi formării viitoarelor generaţii de specialişti în domeniul hidroenergiei şi ingineriei energetice, consolidând astfel legăturile între educaţie, cercetare şi industria energetică.

Ceremonia de semnare a avut loc la sediul Hidroelectrica din Bucureşti, iar documentul a fost semnat de dl. Karoly Borbely, CEO al Hidroelectrica şi rectorul Universităţii Politehnica Timişoara, dl. Florin Drăgan. Memorandumul subliniază angajamentul celor două instituţii de a colabora pentru dezvoltarea domeniului energetic, prin multiple direcţii de acţiune care valorifică resursele şi competenţele ambelor organizaţii.

"Acest Memorandum reprezintă o oportunitate importantă de a consolida legăturile dintre educaţia tehnică şi sectorul energetic, într-un moment în care tranziţia energetică şi dezvoltarea sustenabilă devin priorităţi esenţiale pentru viitorul nostru. Suntem încântaţi să colaborăm cu Universitatea Politehnica Timişoara pentru a sprijini inovaţia în hidroenergie şi formarea noii generaţii de specialişti care vor contribui la dezvoltarea unui sistem energetic din ce în ce mai eficient şi mai verde." - a declarat dl. Karoly Borbely, Preşedintele Directoratului Hidroelectrica.

"Parteneriatele dintre mediul academic şi industrie sunt esenţiale pentru dezvoltarea unui sistem educaţional care să răspundă cerinţelor pieţei şi provocărilor tehnologice ale viitorului. Colaborarea cu Hidroelectrica reprezintă un pas important în direcţia inovării şi formării profesioniştilor care vor contribui la transformarea sectorului energetic din România." - a adăugat dl. Florin Drăgan, rectorul Universităţii Politehnica Timişoara.

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7308
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3444
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9957
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.2774

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
contragarantare.ro
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb