Acţionariatul Hidroelectrica a aprobat astăzi, 30 martie, în cadrul unei şedinţe extraordinare, sponsorizarea unui număr de şapte instituţii medicale, cu unităţi de primiri urgenţe, cu suma totală de 10.033.000 lei, conform unui comunicat remis Redacţiei noastre.
Potrivit sursei citate, decizia a fost luată ca urmare a situaţiei de risc excepţional pentru sănătatea publică generată de răspândirea noului coronavirus, şi în contextul creşterii constante a numărului confirmat de persoane infectate pe teritoriul României.
Bogdan Badea, Preşedintele Directoratului Hidroelectrica, a declarant: "Sprijinirea spitalelor româneşti tocmai a devenit prioritatea numărul unu în politica de sponsorizări a Hidroelectrica. Vedem cu toţii în aceste momente nevoile stringente ale sistemului medical naţional, ale celor aflaţi în prima linie a luptei cu pandemia. Suntem alături de medici in efortul excepţional pe care îl fac pentru a-i vindeca pe cei bolnavi si a-i proteja pe cei vulnerabili.
Am auzit chemarea în ajutor şi răspundem: ştim că e mare nevoie de echipamente de primă urgenţă, echipamente de protecţie, materiale de curăţare, echipamente sanitare, dezinfectanţi şi alte obiecte esenţiale folosite în scopul protejării pacienţilor şi al personalului. Este momentul să fim solidari.
Doar uniţi într-un efort comun şi dând dovadă de responsabilitate ne putem întoarce cât mai curând la lumea pe care o ştiam, la normalul vieţii de zi cu zi ".
1. mesaj de sfidare
(mesaj trimis de Geo în data de 31.03.2020, 12:25)
Hidroelectrica are bani din distrugerea raurilor noastre. 80% din banii ei sunt bani publici. Ei ar trebui sa dea toti acesti bani spitalelor, in contextul actual. Faptul ca se lauda ca sponsorizeaza cu o infima parte din acesti bani este un mesaj de manipulare si sfidare.