Himere cifre şi realităţi

Cornel Codiţă
Ziarul BURSA #Editorial / 18 august 2021

Cornel Codiţă

Bancul cu Bulă era din vremea... ailaltă, dinainte de "potop". La şcoală, învăţătoarea îi întreabă pe copii ce vor să se facă atunci cînd vor fi mari. Ce meserii, profesii, activităţi ar vrea să îmbrăţişeze. Se ridică fiecare şi zice: ba doctor, ba zidar, ba inginer, ba muzician... mă rog, ba una, ba alta. Vine şi rîndul lui Bulă, ultimul în fundul clasei. Tu ce vrei să te faci cînd... că mare eşti deja? Eu, tovarăşa, vreau să mă fac "cap de locuitor". Ce zici? Ce-i trăznaia asta? N-am auzit de-aşa profesie! Nu ştiu nici eu, tovarăşa, dar îl tot aud pe tata cînd citeşte "Scînteia" cu voce tare şi, printre înjurături, zice că în România avem cîte zece mii de lei pe cap de locuitor, nu ştiu cîte sute de mii de metri de ţoale pe cap de locuitor, vreo zece maşini pe cap de locuitor, cam tot atîtea case, nu mai vorbesc de haleală, brînză, carne, lapte, pîine, ori de băutură... că la sutele de hectolitri ale ălora din ziar, vadra lu' bunicu nu-i nici cît un degetar! Între timp, Bulă a crescut şi s-a făcut mare. Uneori, foarte mare. A ajuns ce-a vrut el, că de... trăim sub zodia libertăţii şi a democraţiei. Mai ales, om politic s-a făcut Bulă. Iar cînd ai greutate şi încărcătură politică, pînă la ministru şi chiar prim ministru, nu mai este decît un pas... şi acela...foarte mic! Este adevărat, politicienii în general, iar cei care se află la guvernare în special, au cu toţii, nu doar în România, un soi de deformare ocupaţională. Văd totul în roz, cînd vine vorba despre realităţile care, nu-i aşa? oglindesc activităţile lor atît de laborioase şi asidui. Dacă totuşi ceva nu merge, ori se mai împiedică, ori este la pămînt de-a binelea, atunci cu siguranţă e doar un vestigiu al nenorocitelor vremuri trecute, "greaua moştenire" sau ceva atît de puţin important încît nici nu merită băgat în seamă: un flaps, un flingher, un flapşoi, un flocoşmacher, o ciociobaură, un flingher, un ciociofiţ, un ciocioroi, un climbăr, un ţîr... mic! (pentru seria completă a lucrurilor mici, fără importanţă şi necostisitoare vezi nu textul lui Moliere, că acolo nu apare, ci replica-improvizaţie de geniu a lui Mălăiele, din spectacolul "Scapino"! Mai puteţi vedea spectacolul, nu la teatru, ci pe youtube; chiar dacă l-aţi mai văzut, nu o să regretaţi niciodată timpul petrecut în compania capodoperelor teatrale).

Vedeţi dumneavoastră, economia României creşte!? Ce creştea ea din statisticile naţionale, acuşi veni Uniunea Europeană să ne zică adevărata veste bună: creşte nenică PIB-ul cît casa! Peste media Europei!!! Nu cu mult, dar creşte şi anume 0,4 peste medie! Păi, ce-i de colea! În timp ce cifrele hrănesc himerele din capetele guvernanţilor, realitatea îşi vede de treaba ei. România este tot mai săracă. Şi ea şi locuitorii ei! Preţurile cresc şi, dacă începem cu gazul şi curentul electric, arătaţi-mi mie un produs finit de larg consum care să nu încorporeze cheltuieli cu aceste două "ingrediente"! Nu există, iar consecinţa va fi una singură, creşterea aproape generalizată a preţurilor la mai orişice, de la roşii, pepeni şi ardei, pînă la maşini, case şi călătorii. Evident, creşterile salariale, dacă şi cînd vor veni, nu au cum să acopere aceste creşteri de preţuri instantaneu, aşa că pînă să le ajungă din urmă sărăcim cu toţii. Unii din mai mult, alţii din mai puţin, iar alţii din mai deloc şi mai nimic! Iar problemele încep tocmai de aici. De la cei condamnaţi să sărăcească din nimic şi mai deloc! Cîtă vreme vremurile au fost cît de cît mai aproape de normalitate, o bună parte din ei au luat calea migraţiei şi ne-am trezit în doar douăzeci şi ceva de ani cu aproape 4 milioane de români bejeniţi. Acum, pompa emigraţiei s-a gripat. Nimeni nu ştie dacă doar temporar. Ce vom face? Mai "exportăm" alt milion şi ceva de români în următorul deceniu? Problema stabilizării sărăciei absolute în România, ca fenomen de largă cuprindere socială, este tratată la noi, nu doar de guvernarea actuală, ca şi cînd ar fi vorba despre pregătirea primei misiuni astronautice româneşti pe Marte! Adică nimănui nu-i dă măcar prin cap că aşa ceva ar putea exista vreodată! Şi totuşi, fenomenul există şi se lăţeşte, iar consecinţele sale pe termen lung sunt capabile să deformeze fundamental nu doar condiţia de viaţă a unuia sau altuia dintre cetăţenii acestei ţări, a cîtorva mii sau zeci de mii, ci însăşi structura comportamentelor macro sociale. Sigur, dumneavoastră, spre deosebire de guvernanţii noştri, ştiţi deja că ceea ce se cheamă învăţămînt public în România se află într-o stare de degradare organizaţională, conceptuală, funcţională şi profesională care nu mai asigură, de mult, nici măcar reproducerea zestrei cognitive de la o generaţie la alta, nu mai vorbesc despre structurarea unor etaje noi de cunoştinţe, deprinderi şi abilităţi intelectuale şi practice. În mod asemănător, dumneavoastră, spre deosebire de aceiaşi guvernanţi, de azi, de ieri şi probabil şi de mîine, ştiţi foarte bine că sistemul de sănătate publică este incapabil să facă faţă unor solicitări de stres, cum sunt cele create de episodul covid, dar nu mai face faţă de mult nici măcar cerinţei minime de păstrare a sănătăţii populaţiei în parametrii de optim. Şi, tot aşa "pe Argeş la vale" sunt mai toate domeniile sociale, de la trasporturi, la calitatea vieţii urbane şi rurale, căci despre cultură şi alte "farafastîcuri" de soiul acesta nici nu mai îndrăznesc să zic ceva! În vremea aceasta, guvernarea cheltuie miliarde după miliarde, cele mai multe dintre ele împrumutate, primăriile şi alte instituţii publice cheltuie miliarde după miliarde, aproape în întregime din împrumuturi, cu siguranţă se vor cheltui şi miliardele care vor veni din schema de sprijin a Uniunii Europene. Şi? Cu ce efect social, imediat, de antrenare pe termen mediu şi de perspectivă îndelungată? Nimeni nu ştie, nimănui nu-i pasă, din cale afară. Important este că pot anunţa venirea miliardelor şi că vor putea fi cheltuiete!!! Păi, am mai trăit odată "filmul ăsta". Îi zicea "socialism multilateral dezvoltat"!!! Chiar nu-şi mai aduce nimeni aminte??

De aceea, mă întorc şi zic: bine a zis ăl de-a zis "somnul raţiunii naşte monştri"! Culmea e că nu doar a zis, a şi creat imaginea referenţial-absolut a ceea ce a vrut să zică!!

Opinia Cititorului ( 8 )

Secţiunea de comentarii la articolele domnului Cornel Codiţă este abuzată grav, continuu, de unul şi acelasi cititor, de ani de zile, motiv pentru care, în acord cu autorul, am limitat textul oricărui comentariu la maximum 500 de semne.

  1. ... sa intelegem si comunistoismul de lume noua ... bill gates intra intr-un bar ... statistic vorbind, toti petrecaretii sunt miliardari ...

    si asta-i un motiv de-si bat joc de noi jigodiile care vin noaptea la imparteala banilor , ai romanilor , in gipanuri cat camioanele de mari , ..... pentru ca asa- romanul ...... face haz de necaz , si cam atat .....

    1. plus bascalia

      ... daca billy si-ar imparti averea cu cei 8 miliarde de oameni ... eu personal, ii promit ca stau, voluntar, acasa un an de zile ... poate as deschide si un mic atelier verde ... si as cumpara, poate si doua vaccinuri ... sa-si recupereze omul investitia ...

    "Goya zicea că somnul raţiunii naşte monştri. Da, e adevărat probabil. Dar şi somnul dragostei naşte monştri. Şi somnul încrederii în ceilalţi." Octavian Paler

    1. A rațiunii somn Glossă

      Ridicați pe-a noastră jale. 

      Îmbuibați cer să ne-omoare! 

      Somnul monștri toarce-n vale. 

      Să îi puneți stăvilare! 

      Oasele s-or face praf! 

      Când vă cântă iar Tirteu. 

      Sufletul de e bolnav. 

      Și îl duc lui DUMNEZEU. 

       

      Voi ce stați pe la tribune 

      Și în jilțul guvernării, 

      Voi ce vă hrăniți renume

      Doar din lacrimile... 

      A zborului de-ngemănate stele ...Glossa

       

      Zbor de-ngemănate stele,  

      Spirală prin zbor de soarte,  

      Toate-n lume-s doar himere,  

      Toate-s dor, dureri sau moarte.  

      Trec suflete ca ceaţa-n zare,  

      Ca un vis renasc spre voi,  

      Suntem stele călătoare  

      Nu mai suntem în nevoi...  

       

      Viaţa-i zbor! Aripi de fluturi,  

      Transmut din larvă deodată,  

      Către alte începuturi,  

      Mister ne-nţeles vreodată.

      Ca un... 

    Make e un monstru, treziti-va nu mai dormiti!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Apanova
BTPay
Electromagnetica
infinitumcosmetics.ro
fabricadeceai.ro

Curs valutar BNR

25 Mai. 2022
Euro (EUR)Euro4.9417
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6288
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.8055
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7906
Gram de aur (XAU)Gram de aur276.5001

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro