Holcim România se alătură proiectului "Plantăm fapte bune" şi împădureşte judeţul Braşov cu 75.000 de puieţi

Comunicate de presă / 03 iunie

Holcim România se alătură proiectului "Plantăm fapte bune" şi împădureşte judeţul Braşov cu 75.000 de puieţi

Holcim România, cel mai mare producător de materiale de construcţii de pe piaţa locală, se alătură proiectului "Plantăm fapte bune în România" şi împădureşte 15 hectare din comuna Dumbrăviţa, judeţul Braşov, cu 75.000 de puieţi de frasin şi gorun, în cadrul unui iniţiative ce se va desfăşura pe parcursul a trei ani. Până acum, Holcim a finalizat plantarea unui prim lot de 25.000 de puieţi, conform unui comunicat remis redacţiei.

Acţiunea Holcim face parte dintr-o iniţiativă amplă, realizată în parteneriat cu "Plantăm fapte bune în România", ce se va desfăşura pe parcursul a trei ani. La finalul campaniei vor fi plantaţi 75.000 de puieţi de frasin şi gorun, pe o suprafaţă de 15 hectare din comuna Dumbrăviţa, judeţul Braşov, urmând ca terenurile împădurite să fie îngrijite pe o perioadă de 3-5 ani de la data plantării.

În prezent, Holcim a plantat un prim lot de 25.000 de puieţi pe o suprafaţă de 5 hectare din comuna Dumbrăviţa. Compania va continua împăduririle în următorii doi ani. Pentru acţiunea din acest an, Holcim a contribuit cu 60.000 de euro, suma acoperind costurile plantării puieţilor şi îngrijirea acestora până la maturitate.

"Implicarea în proiectul < < Plantăm fapte bune în România > > a venit ca o completare naturală a angajamentului nostru pentru sustenabilitate, prin care ne-am propus să reducem emisiile de carbon cu 20% până în 2030. Grija faţă de mediu constituie o prioritate, fiind transpusă în proiecte dedicate acestui subiect. Din 2015 am investit constant în proiecte de responsabilitate socială dedicate atât zonei de mediu, cât şi celor de educaţie, sănătate şi infrastructură. Ne dorim un viitor verde pentru generaţiile următoare şi facem din acest lucru o prioritate strategică pe care o aplicăm atât la nivel de business, cât şi individual", a menţionat Alina Cristea, Manager CSR şi Proiecte Educaţionale în cadrul Holcim România.

Pentru plantare s-au ales frasinul şi gorunul, ele fiind compatibile cu solul zonei. De altfel, cele două specii coabitează foarte bine, frasinul contribuind la dezvoltarea gorunului prin regenerarea elagajului natural (îndepărtarea ramurilor din partea inferioară a coroanei unui arbore). Ambele specii au longevitate şi reprezintă piloni de bază în dezvoltarea habitatelor colinare forestiere.

"În 2012, Holcim a fost printre primele companii care au susţinut financiar iniţiativa < < Plantăm fapte bune în România > >, iar angajaţii săi ne-au fost voluntari în numeroase acţiuni de plantare. Spre exemplu, astăzi, pădurea din Armăşeşti, judeţul Ialomiţa, ce măsoară circa 6 hectare, una din printre primele plantaţii înfiinţate de către asociaţie, se datorează inclusiv lor. Suntem bucuroşi că putem duce mai departe faptele bune şi că avem ocazia să prindem noi rădăcini acolo unde este atâta nevoie de verde", a precizat Simona Camburu, Coordonator Fundrasing al proiectului "Plantăm fapte bune în România".

Iniţiativa de plantare reprezintă una dintre dovezile angajamentului asumat de Holcim pentru sustenabilitate. Acest angajament are la bază un nou model de colaborare (ECONCEPT), ce constă într-o ofertă competitivă de produse şi soluţii ECO şi în obiective clare pentru atingerea sustenabilităţii în construcţii. Prin intermediul noului model de business, compania îşi propune să reinventeze modul în care se construieşte, cu responsabilitate faţă de mediu şi respect pentru generaţiile viitoare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Videoconferinţa “Sistemul bancar după un an de pandemie”
Dtlawyers
BTPay
Allview
Stiri Locale
AAGES

Curs valutar BNR

24 Iun. 2021
Euro (EUR)Euro4.9242
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1233
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4890
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7569
Gram de aur (XAU)Gram de aur236.1626

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Boromir
piperea.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
energynomics.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro