Hotelierii din Turcia se pregătesc să-şi primească turiştii

ADELINA TOADER
Ziarul BURSA #Internaţional /

Hotelierii din Turcia se pregătesc să-şi primească turiştii

Autorităţile din Turcia au hotărât, săptămâna trecută, să redeschidă graniţele pentru cetăţenii străini, iar măsurile luate de hotelieri pentru protejarea turiştilor împotriva COVID-19 nu au întârziat să apară.

De la dezinfectarea bagajelor la intrarea în hotel, la termoscanarea turiştilor în recepţie şi până la prepararea şi servirea mâncării şi a băuturilor purtând echipamente specifice, totul pare gândit astfel încât să ofere siguranţă turiştilor.

Mai multe ministere din Turcia, printre care Ministerul Culturii şi Turismului şi Ministerul Sănătăţii, au colaborat pentru lansarea programul "certificat de turism sănătos" prin care îşi propun să convingă călătorii că, în ciuda pandemiei, plajele şi comorile istorice din Turcia vor fi sigure de vizitat în acest an, cu verificări riguroase la companiile aeriene, transport local şi hoteluri şi au conceput un ghid de maximă siguranţă pentru locurile de cazare.

De altfel, Mehmet Nuri Ersoy, ministrul Culturii şi al Turismului din Turcia, a declarat, potrivit CNN : "În turism, nu există nicio altă ţară care să facă certificarea mai bună şi mai fiabilă decât Turcia".

Ministrul a vorbit şi despre necesitatea adaptării la o nouă normalitate şi despre noile măsuri de sigurnaţă care vor fi luate în aeroporturile din Turcia. "Când vor veni vizitatorii străini, acestora li se vor face verificări în ceea ce priveşte sănătatea şi li se va măsura temperatura. Dacă există suspiciuni, turiştii vor fi luaţi pentru un test PCR. Aceste măsurători vor fi aplicate în aeroporturile din Antalya, Bodrum, Dalaman, Izmir, Istanbul, provinciile ţării cu cea mai mare atracţie turistică", a declarat Ersoy.

Potrivit ministrului, principala prioritate a ţării în acest proces este reluarea traficului aerian către toate ţările.

"Sperăm să creştem traficul aerian în iulie", a spus el, adăugând că procesul de deschidere a traficului aerian pentru majoritatea ţărilor din lume ar fi finalizat în august.

"Am trimis scrisori către cel puţin 60 de ţări care generează majoritatea turiştilor în Turcia. Le-am informat despre programul de certificare turistică al Turciei şi despre infrastructurile spitalizate sporite", a adăugat el.

Totodată, ministrul turc al transporturilor şi al infrastructurii, Adil Karaismailoglu, a declarat că Turcia a semnat acorduri bilaterale cu 40 de ţări pentru reluarea zborurilor reciproce, iar acestea vor fi făcute treptat.

Conform autorităţilor, din 10 iunie au fost reluate zborurile între Turcia şi Cipru, Bahrain, Grecia, Bulgaria si Qatar, iar din 15 iunie intră pe listă şi ţara noastră, Austria, Germania, Cehia, Azerbaidjan, Croaţia, Hong Kong, Elveţia, Japonia, Macedonia, Ungaria, Polonia, Serbia, Singapore, Slovenia şi Tajikistan.

Din păcate, turiştii români mai au de aşteptat, Turcia nefiind încă pe lista ţărilor din care se pot întoarce fără să intre în autoizolare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS
BTPay
elco

Curs valutar BNR

27 Noi. 2020
Euro (EUR)Euro4.8735
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0875
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5081
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4471
Gram de aur (XAU)Gram de aur237.6576

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cramele Cotnari
Aratoys
hygienium.com
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale

ENGLISH SECTION

more articles

Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatservicii curatenie