HSE: Rusia nu este pregătită pentru o nouă criză economică

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 28 mai 2012

PIB-ul Rusiei a crescut cu 4,2% în 2011.

PIB-ul Rusiei a crescut cu 4,2% în 2011.

Dependenţa Rusiei de materii prime a crescut după anul 2008, făcând ţara vulnerabilă în faţa unei potenţiale crize globale, potrivit unui raport elaborat de Centrul de Dezvoltare din cadrul Higher School of Economics (HSE), informează RIA Novosti.

Analiza, intitulată "Noua Criză, Guvern, Afaceri", tratează mai multe criterii privind capacitatea ţării de a face faţă crizei economice, inclusiv partea din buget dependentă de materiile prime, cheltuielile bugetare, volumul fondurilor de rezervă, intrările de capital şi nivelul rezervelor internaţionale.

"Volumul actual al fondului de rezervă nu va fi suficient nici într-un an în care preţul petrolului ar scădea la 80 de dolari/baril", notează raportul, subliniind: "Îndeplinirea tuturor obligaţiilor bugetului federal este posibilă numai în cazul în care preţul petrolului creşte cu 8-9% anual".

Analiza precizează că dependenţa Rusiei de evoluţia materiilor prime a crescut în condiţiile în care bugetul federal pe 2008 era echilibrat cu un preţ al petrolului de 60 de dolari/baril, iar în 2012 echilibrul bugetar necesită un preţ mediu al ţiţeiului de 105 dolari/baril.

Experţii ruşi sunt de părere că înrăutăţirea situaţiei economiei globale, care ar genera un haos general, ar putea cauza scăderea PIB-ului Rusiei cu 2% pe an, devalorizarea rublei şi sporirea volumului capitalului care iese din ţară la 100 de miliarde dolari anual.

Amintim că, recent, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a anunţat că îşi menţine la 4,2% estimarea privind expansiunea economiei Rusiei în 2012. Însă, Minis-terul Dezvoltării Economice din ţară şi-a modificat în scădere estimarea privind creşterea PIB-ului Rusiei în 2012, la 3,4%, de la 3,7% - cât preconiza în aprilie. Fondul Monetar Internaţional anticipează că Rusia va înregistra o expansiune economică de 4% anul acesta.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9771
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5290
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2985
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9304
Gram de aur (XAU)Gram de aur384.5900

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb