Revista BURSA Construcţiilor

Huawei vrea să dezvolte tehnologia pentru maşinile fără şofer până în 2025

S.B.
Companii / 11 iunie

Huawei vrea să dezvolte tehnologia pentru maşinile fără şofer până în 2025

Grupul chinez Huawei Technologies a anunţat că vrea să dezvolte până în 2025 tehnologia pentru maşinile fără şofer, cel mai mare producător global de echipamente de telecomunicaţii încercând astfel să-şi diversifice afacerile, după problemele din Statele Unite, informează Agerpres.

În 2019, Huawei a devenit o victimă a tensiunilor comerciale dintre SUA şi China, după ce Casa Albă a declarat producătorul chinez de echipamente de telecomunicaţii drept o ameninţare la adresa securităţii naţionale şi ulterior i-a impus mai multe sancţiuni comerciale. Aceste sancţiuni i-au afectat creşterea şi au forţat Huawei să îşi vândă marca de telefoane low-cost Honor.

"Obiectivul echipei noastre este să avem maşinile fără şofer în 2025", a afirmat Wang Jun, directorul diviziei de tehnologii auto a Huawei, la o conferinţă din industrie.

Numeroase startup-uri, producători auto şi mari firme de tehnologie îşi accelerează eforturile în vederea dezvoltării tehnologiei pentru maşinile fără şofer, care ar urma să schimbe semnificativ industria transporturilor.

Recent, Reuters anunţa că Huawei intenţionează să producă vehicule electrice sub propriul brand şi ar putea lansa unele modele anul acesta.

Huawei Technologies Co Ltd este în negocieri cu firma chineză de stat Changan Automobile şi alte companii auto pentru a utiliza fabricile lor în vederea producerii de vehicule electrice. De asemenea, Huawei discută cu BluePark New Energy Technology, sprijinit de grupul chinez BAIC, fabricarea de modele electrice, susţin mai multe surse.

Planul ar reprezenta o schimbare majoră a direcţiei pentru Huawei, după ce vânzările sale de smartphone-uri au scăzut cu 41% în trimestrul patru din 2020, în urma sancţiunilor impuse de autorităţile SUA. În topul principalilor producători de telefoane mobile inteligente, Huawei este acum pe locul cinci, în urma rivalilor chinezi Xiaomi şi Oppo.

Pentru prima dată din 2013, Huawei nu se mai află printre primii patru producători globali de smartphone-uri, conform datelor firmei de cercetare de piaţă Gartner.

Pe ansamblul anului trecut, Huawei s-a situat pe locul trei în topul principalilor producători de telefoane mobile inteligente, în urma Apple şi Samsung.

Alte surse au declarat că Richard Yu, directorul diviziei de consum a Huawei, care a ajutat compania să devină unul dintre cei mai mari producători globali de smartphone-uri, se va concentra pe vehiculele electrice, destinate pieţei de masă.

De ani de zile Huawei dezvoltă o gamă largă de tehnologii pentru vehiculele electrice şi a format parteneriate cu producători auto ca Daimler AG, General Motors şi SAIC pentru dezvoltarea în comun de tehnologii auto smart. Din 2018 Huawei a accelerat angajările de ingineri specializaţi în tehnologii auto.

Autorităţile de la Beijing vor ca automobilele electrice şi hibride să reprezinte 20% din totalul vânzărilor auto până în 2025, faţă de aproximativ 5% acum.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
BTPay
Allview
Stiri Locale
AAGES

Curs valutar BNR

18 Iun. 2021
Euro (EUR)Euro4.9250
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1340
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4992
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7441
Gram de aur (XAU)Gram de aur238.2808

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Boromir
piperea.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
CCIB - Focus Bucuresti - iunie 2021
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro