HUNEDOARA: Alte şase localităţi incluse pe lista celor în care sunt impuse restricţii

J.P.
Miscellanea / 25 octombrie 2020

Alte şase localităţi incluse pe lista celor în care sunt impuse restricţii

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Hunedoara a decis sâmbătă actualizarea listei cu localităţile din judeţ unde sunt impuse restricţii precum purtarea obligatorie a măştii în spaţii deschise, interzicerea servirii în restaurante şi cafenele în interior şi închiderea cinematografelor, sălilor spectacol şi concerte. Astfel, în Brad, Boş, Uric, Galaţi, Romoşel şi Sântuhalm vor fi dispuse aceste măsuri, pentru că rata de incidenţă a cazurilor de coronavirus este de peste 3 la mia de locuitori, conform news.ro.

"Potrivit deciziei membrilor C.J.S.U. Hunedoara, anexa 3 a Hotărârii nr. 44 din 23.10.2020, care conţine lista localităţilor cu incidenţa cazurilor active la 1.000 locuitori se completează cu localităţile Brad, Boş, Uric, Galaţi, Romoşel şi Sântuhalm, pe raza cărora incidenţa cumulată a cazurilor este mai mare de 3/1.000 de locuitori", arată un comunicat de presă.

Prin urmare, în aceste localităţi se vor aplica următoarele măsuri:

"a. Interzicerea activităţii cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor;

b. Se instituie obligativitatea de purtare a măştii de protecţie, în toate spaţiile publice deschise, astfel încât să acopere nasul şi gura pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani;

c. Organizarea şi desfăşurarea activităţii cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte este interzisă;

d. Activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, a pensiunilor sau a altor unităţi de cazare este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unităţi;

e. Activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este interzisă".

De asemenea, conform deciziei CJSU Hunedoara, "suspendarea activităţilor didactice care presupun prezenţa faţă în faţă din unităţile de învăţământ care îşi desfăşoară activitatea în municipiul Brad, cursurile desfăşurându-se online (scenariul ROŞU), pe perioada menţinerii incidenţei mai mare de 3/1.000 de locuitori".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Noi. 2025
Euro (EUR)Euro5.0860
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4037
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4550
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7723
Gram de aur (XAU)Gram de aur567.2995

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
gustulitaliei.ro
immromania.eu
targuldeturism.ro
thediplomat.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb