Ia reforma, neamule. Ieftin, două la leu

Cînd vreunul dintre pafariştii profesionişti ce îşi fac mendrele după bunul plac la ”butoanele României” vorbeşte despre reformă, te poţi duce la culcare, liniştit. Nu se va întîmpla nimic, niciodată. Aceeaşi Mărie, nici măcar cu altă pălărie. Pentru pălării nu mai sunt bani la buget. Nici măcar la rectificare. Mai nou, se zvoneşte prin tîrg că s-ar pune la cale ”Marea reforma”. Administrativă! Păi, zice chiar Grindeanu, n-aţi auzit? Cum, care Grindeanu? Ăla de la PSD de e mai guvern decît tot Guvernul la un loc. Cu tot cu Prim Ministru, că Luca oricum nu contează la decizii nici cît jumătate de ministru. De ce e el mai ortoman ca toţi? Păi, dacă ştie, aşa, pe dinafară, fără să fi întrebat pe nimeni, că Guvernul nu va pune nici o taxă nouă şi nici nu va spori vreuna existentă în tot anul care vine! Ne-a spus-o pe cale orală, ştii, colea verde, româneşte, în faţă, la o oră de maximă audienţă pe unul dintre hindichiurile de media din România. (Pînă să ajungă ”canale”, mai au de săpat!) Dacă, în schimb, zice el să nu se facă, atunci nu se face. Nimic, nici rectificarea bugetară. Nu se face pînă cînd ăia de la Finanţe nu-l dau în gît pe alde Bolojan, cu tot deficitul lui ascuns printre file şi dosare uitate între fişetele din birouri! Dacă zice el că musai Guvernul Luca trebuie să facă reformă administrativă, ba încă pe repede înainte, înainte de a face bugetul pe anul viitor, ca să poată include în ”edificiu” efectele zisei reforme, atunci ce să mai zici? Scuipi în sîn şi-ţi faci trei cruci popeşti: piei drace, te pomeneşti că se face? Ce mai, omul le ştie! Şi cam în ce ar consta reforma asta? Ei nu vă speriaţi, nu e mare lucru. Pe plan local trebuie desfiinţate, comasate, reasamblate...mă rog, scoase din buget, vreo 429 de primării ale unor localităţi dintre care multe mai mult nu există, decît se află. Pe plan central, miza ar fi tăierea cîtorva copaci, ici şi colo, din codrul des al ”agenţiilor guvernamentale” şi al ”companiilor de stat” care formează nu doar găuri negre în buget, cu cheltuielile curente şi salariile de nababi pentru şefi, şefuleţi şi şefuţi, dar mai şi încurcă, pe ici pe colo, afacerile unor ”oameni de bine” din planturoasa noastră ”lume de afaceri”. Cam asta-i tot! Păi, dacă asta-i tot, atunci rămîne cum spuneam la început. Apă de ploaie şi praf în ochi pentru ”prostime”, pentru cine are chef să vadă de prea aproape cam cum merg lucrurile în ţara lui ”facem ce vrea muşchii noştri, că d-aia ne-a ales poporul”.

Ca să înţeleagă cineva rădăcinile dezastrului în care se tot confundă România, de cînd politrucienii ei au învăţat cuvîntul ”reformă”, adică exact cam din 1990 şi pînă azi, atunci trebuie neapărat să privească îndeaproape tema reformei administrative, de care România are cu adevărat nevoie. De cînd au început primele discuţii de tatonare la Bruxelles privind posibila aderare a României la Uniunea Europeană, 1991, de la prima şedinţă oficială cu specialiştii Comisiei pe dosarele de aderare, de la închiderea ultimului dosar de negociere şi aderarea efectivă la UE şi pînă în ziua de azi, toţi cei care s-au uitat cît de cît atent şi profesionist la situaţia României şi la şansele ei de a utiliza mecanismele financiare şi administrative ale UE pentru a ieşi din înapoierea ei structurală, economică în primul rînd, toată lumea, pe toate tonurile, cu toate prilejurile şi-a început discursul cu aceste cuvinte: reforma admnistrativă şi judiciară. Alfa şi Omega! Las componenta judiciară deoparte, aici, şi mă refer doar la cea care priveşte instituţiile, structurile, legile, managementul şi funcţionarea efectivă a ceea ce se numeşte Administraţia României. Întreaga şandrama moştenită de la ”odiosul” este şi azi în picioare. Din patru în cinci ani s-au mai schimbat cîteva scînduri din gard, s-a mai vopsit faţa de la drum, ca să dea bine la drumeţi şi cam atît. În rest, nimic. Ca şi în alte cazuri dar, aici mai mult decît în oricare alt loc, ceea ce există nu se poate reforma. Trebuie trimis totul la cimitirul de vechituri şi construit de la zero, după alte planuri, după alte principii, pentru alte scopuri. Cele pe care le cer necesităţile de dezvoltare socială ale României, cele care trebuie să asigure conlucrarea neîntreruptă şi fructuoasă cu instituţiile şi programele UE, cele ce respectă interesele cetăţenilor înainte şi mai presus de interesele ”statului” şi mai ales ale camarilelor care îl căpuşează. Actuala administraţie din România, de la organizare şi pînă la modul efectiv de funcţionare este de departe, una dintre sursele cele mai nocive ale înapoierii şi decăderii în care ne afundăm.

Proiectul unei noi administraţii de stat nu se poate face pe bucăţi şi tarlale. Este o construcţie funcţională unitară, cu echilibre şi reglaje fine, cu balanţe de putere între zone, compartimente şi arii de decizie diferite şi competitive, cu etaje şi raporturi atît funcţionale, cît şi de autoritate, pe orizontală şi pe verticală, deosebit de complexe, cu reguli unitare, dar şi cu soluţii specifice. Pe scurt, este un proiect care începe cu Constituţia şi continuă cu organizarea administrativă, cu regulile fundamentale de funcţionare ale principalelor instituţii de guvernare şi administrare, cu principiile menite să asigure balanţa între soluţii fixe şi soluţii adhoc, între decizii centrale şi locale, între eforturi şi beneficii centrale şi locale. Mai presus de toate însă, începînd cu textul fundamental al Constituţiei, Administraţia trebuie aşezată acolo unde îi este locul într-un stat al democraţiei: de partea oamenilor, a cetăţenilor, a comunităţilor, a celor pe care este menită să îi servească şi în interesul cărora a fost creată! Şansa realizării unui proiect de o asemenea anvergură a fost cît de cît viabilă într-o scurtă fereastră istorică, între 1990 şi 1994. După care s-a stins lumina şi a crescut viguros bezna corupţiei, a funcţionalităţii şchioape devenită între timp disfuncţionalitate structurală, a abuzurilor faţă de cetăţean, a ”încuscririi” cu neamurile din politică, ale delăsării şi a desconsiderării profunde a cetăţeanului cu jalba-n mînă.

Cînd ne-am mai putea întîlni cu o asemenea oportunitate? Întrebaţi-i dumneavoastră pe cei ce pritocesc reformele fără conţinut ale României de azi şi de mai ieri, de mai bine de trei decenii. O să vă spună că aşa ceva doar nepricepuţii, visătorii, idealiştii şi, în general, oamenii fără simţul realităţii pot susţine că s-ar putea realiza vreodată. Reforme, da! Schimbări structurale, de concept...mai la Sfîntul Aşteaptă! Vaca-i blîndă, mai stă o tură la muls!