IAŞI: "Anchetă demarată după ce pe mormintele soldaţilor ruşi din Moţca a fost scrisă litera Z"

G.D
Miscellanea / 21 martie 2022

Sursa foto: www.pixabay.com

Sursa foto: www.pixabay.com

Poliţiştii ieşeni au demarat o anchetă şi au întocmit un dosar penal după ce au fost vandalizate pietrele funerare de la mormintele soldaţilor sovietici din cimitirul comunei Moţca, au informat, astăzi, reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Iaşi, potrivit Agerpres.

"Poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 6 Poliţie Rurală Paşcani s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că pe pietrele funerare dintr-un ansamblu funerar, situat în comuna Moţca, au fost efectuate inscripţii cu vopsea. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de profanare de cadavre sau morminte, iar cercetările sunt continuate pentru identificarea autorului, stabilirea întregii situaţii de fapt şi luarea măsurilor legale ce se impun", a declarat Ioana Bîlea, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Iaşi.

Demersul a fost făcut după ce persoane rămase încă necunoscute au scris cu vopsea litera "Z" pe plăcile mormintelor soldaţilor ruşi căzuţi în luptă în timpul celor două războaie mondiale, iar pe placa funerară au fost scrise literele şi "V" şi "Z".

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2718
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6289
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5798
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1282
Gram de aur (XAU)Gram de aur638.7919

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb