IGPR: Numărul faptelor penale în domeniul violenţei domestice a crescut cu aproape 5%

A.F.
Miscellanea / 25 noiembrie 2023

IGPR: Numărul faptelor penale în domeniul violenţei domestice a crescut cu aproape 5%

Numărul faptelor penale în domeniul violenţei domestice a crescut cu aproape 5% în primele zece luni ale acestui an faţă de perioada similară din anul trecut, informează Poliţia Română.

În primele zece luni ale anului în curs, poliţiştii au emis 10.994 de ordine de pro-tecţie provizorii, 4.539 dintre acestea fiind transformate în ordine de protecţie de instanţele de judecată.

La nivel naţional, în primele zece luni ale anului 2023, numărul faptelor penale în domeniul violenţei domestice a crescut cu 4,85%, faţă de primele zece luni ale anului 2022, de la 46.127, la 48.368 de fapte, precizează sursa citată.

Poliţiştii spun că un număr mai mare de infracţiuni din sfera celor de violenţă domestică arată amploarea fenomenului şi necesitatea de a interveni cu toate mijloacele legale pentru diminuarea lui. În acelaşi timp, indică faptul că victimele violenţei domestice au din ce în ce mai mare încredere să sesizeze Poliţia Română.

Cifrele arată că s-au înregistrat creşteri, comparativ cu perioada similară din anul 2022, pentru loviri sau alte violenţe (de la 28.668 la 29.987 de fapte), nerespec-tarea ordinelor de protecţie (de la 2.826 la 3.516 fapte) şi ameninţare (de la 5.550 la 5.833 de fapte). De asemenea, au fost înregistrate scăderi ale infracţiu-nilor de nerespectarea ordinelor de protecţie provizorii (de la 720 la 709 fapte) şi abandonul de familie (de la 4.662 la 4.226 de fapte).

Potrivit datelor IGPR, cea mai mare pondere în cadrul infracţiunilor o au lovirea sau alte violenţe - 62% (26.987 de fapte), ameninţarea - 12% (5.833 de fapte), abandonul de familie - 9% (4.226 de fapte), nerespectarea măsurilor dispuse prin ordinele de protecţie - 7% (3.516 fapte), nerespectarea măsurilor privind în-credinţarea minorului - 4% (1.741 de fapte) şi nerespectarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie provizoriu - 1% (709 fapte), acestea împreună re-prezentând 95% din total.

În aceeaşi perioadă, instanţele judecătoreşti au emis 10.036 de ordine de pro-tecţie, 4.539 fiind provenite din ordine de protecţie provizorii.

Referitor la nerespectarea ordinului de protecţie, au fost sesizate 3.516 infracţiu-ni, cu 24,55% mai multe faţă de perioada similară a anului 2022, dintre care 2.286 în mediul urban şi 1.230 în mediul rural.

Cu ocazia Zilei Internaţionale pentru Eliminarea Violenţei împotriva Femeilor, World Vision România demarează campania "Abuzul lasă semne. In-formaţia vindecă", în parteneriat cu Poliţia Română şi Alka Group, se mai arată în comunicatul transmis de IGPR.

Campania se va derula pe mai multe platforme de socializare, printr-o serie de clipuri cu specialişti din psihologie, asistenţă socială, cât şi jurişti, profesori şi poliţişti care vor da sfaturi adolescentelor despre cum să prevină abuzurile, dar şi printr-un spot.

Totodată, pentru al treilea an consecutiv se desfăşoară proiectul "Tinerele din mediul rural, agenţi ai schimbării".

Din totalul de 45.439 de victime ale infracţiunilor de violenţă domestică din primele nouă luni ale anului, peste 67% sunt femei, iar 14% minori, precizează IGPR.

Datele World Vision România arată că: 11% dintre tineri spun că au fost în relaţii de cuplu în care partenerii încercau să le controleze orice decizie; 10 % au avut parteneri care ţipau la ei; 6% au avut parteneri care insistau să aibă contact sexual cu ei, deşi nu voiau.

De asemenea, Poliţia Română semnalează că lipsa de informaţii în ceea ce priveşte abuzul la nivelul adolescentelor este mare.

De exemplu, una din zece adolescente se simte insuficient sau deloc informată despre cum să se protejeze de potenţiale abuzuri sexuale. În plus, un procent similar de tinere crede că insistenţa unui partener pentru relaţii sexuale, în ciuda refuzului, constituie un abuz sexual doar în mică măsură sau deloc. Patru din zece dintre elevele chestionate spun că obligarea sau invitarea unui minor să vi-zioneze imagini pornografice este un abuz sexual doar într-o mică măsură sau nu este deloc.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. cu cat o sa ai youth in crestere si someri in crestere o sa cresca si comportamentele aferente.

    S c c r e t 

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Digitalizare şi Siguranţă Cibernetică”
APA NOVA
e-infra.ro
digi.ro
fngcimm.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Iun. 2024
Euro (EUR)Euro4.9768
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6464
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2078
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8855
Gram de aur (XAU)Gram de aur346.6329

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
roenergy.eu
rommedica.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb