Iliescu cere parlamentarilor să nu-şi neglijeze atribuţiile în campania electorală

DORU IVANOV
Ziarul BURSA #Politică / 21 aprilie 2004

Preşedintele Ion Iliescu nu doreşte ca implicaţiile campaniei electorale să afecteze buna desfăşurare a procesului legislativ, după cum a declarat consilierul prezidenţial Corina Creţu, ieri, într-o conferinţă de presă. În acest sens, şeful statului reaminteşte Parlamentului obligaţiile care îi revin în adoptarea legislaţiei necesare încheierii cu succes a negocierilor pentru aderarea în 2007. Preşedintele Ion Iliescu crede că "este necesară mai multă eficienţă în discutarea şi adoptarea legilor". Această atitudine este cu atît mai importantă în condiţiile în care au mai rămas de adoptat peste o sută de legi pentru afilierea la legislaţia comunitară.

Administraţia Prezidenţială recomandă tuturor forţelor politice şi organizaţiilor societăţii civile să-şi respecte angajamentele pe care şi le-au asumat pentru sprijinirea încheierii negocierilor cu Uniunea Europeană. Corina Creţu susţine că angajamentele respective le obligă la o "atitudine responsabilă", care să nu afecteaze activitatea legislativă. Consilierul prezidenţial dezaprobă insistenţa unor partide de a prezenta drept o certitudine fraudarea viitoarelor alegeri şi de a pune în discuţie îndeplinirea criteriilor politice pentru integrare.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2524
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5199
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1135
Gram de aur (XAU)Gram de aur649.5183

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb