Immofinanz vinde portofoliul logistic, inclusiv proprietăţile din ţară

C.P.
Ziarul BURSA #Companii / 10 august 2015

Immofinanz vinde portofoliul logistic, inclusiv proprietăţile din ţară

Grupul austriac Immofinanz a aprobat planurile pentru vânzarea portofoliului de spaţii logistice, cu o suprafaţă închiriabilă de aproximativ un milion de metri pătraţi, portofoliu ce cuprinde şi proprietăţile din ţara noastră, potrivit unui anunţ al companiei.

"Ne propunem o concentrare a portofoliului pe sectoarele noastre principale de retail şi birouri, pentru a consolida în continuare poziţia competitivă a Immofinanz în aceste domenii", a explicat Oliver Schumy, CEO al Immofinanz Group, subliniind: "Suntem foarte mulţumiţi de dezvoltarea sectorului nostru logistic. Cu toate acestea, competitorii noştri principali sunt de aproape zece ori mai mari, ceea ce ne împiedică să ne poziţionăm printre cei mai importanţi jucători în regiunea noastră principală. În prezent, piaţa asistă la o migrare a interesului investitorilor către proprietăţile logistice, o tendinţă ce se traduce, printre altele, prin preţuri atractive".

Lichidităţile generate din vânzările planificate vor fi investite în achiziţii şi în proiectele de dezvoltare ale companiei în clasele de active de retail şi birouri, potrivit sursei citate. Austria,Germania şi Polonia vor reprezenta punctele geografice principale pentru aceste eforturi, a spus şeful companiei, menţionând că extinderea va fi direcţionată către îmbunătăţirea profitabilităţii sustenabile şi crearea unui portofoliu distribuit în mod echilibrat între Europa de Vest şi de Est.

În plus, activităţile vor include şi măsuri dedicate investiţiilor finalizate, cu precădere în sectorul de birouri, în vederea îmbunătăţirii gradului de ocupare şi a veniturilor.

La sfârşitul anului financiar 2014- 2015, veniturile din închirieri ale Immofinanz în ţara noastră au scăzut uşor, la 46,7 milioane de euro (perioada precedentă: 47,8 milioane de euro), şi reprezintă 11% din veniturile totale din închirieri ale grupului. Rezultatele operaţionale din România s-au ridicat la 16,7 milioane de euro şi reprezintă 5,3% din total.

Proprietăţile grupului din ţara noastră reprezintă 14,2% din portofoliul total al companiei şi includ 87 de proprietăţi (20 de investiţii finalizate, 7 în curs de dezvoltare şi 60 de proiecte în curs de analiză), cu o valoare de 949,2 milioane de euro (665,8 milioane de euro - investiţii finalizate, 18,3 milioane de euro - proiecte în curs de dezvoltare, 265,1 milioane de euro - proiecte în curs de analiză). Portofoliul de investiţii finalizate este constituit din 8 clădiri de birouri (14,8% din portofoliul total de birouri), 4 proprietăţi în sectorul retail (11,3% din întregul portofoliu de retail) şi 3 active logistice (4,3% din întregul portofoliu de logistică). Valoarea reală estimată după finalizarea proiectelor în curs de dezvoltare ale Immofinanz în ţară se ridică la 97,7 milioane de euro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
Apanova
BTPay
Electromagnetica
Allview
Artego

Curs valutar BNR

18 Mai. 2021
Euro (EUR)Euro4.9268
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0326
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4926
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7268
Gram de aur (XAU)Gram de aur242.2201

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Boromir
Tohani
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
carieraenergetica.ro
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro