Improvizaţiile lui Lucescu au scos un egal cu Ucraina

D.N.
Sport / 9 februarie 2011

Improvizaţiile lui Lucescu au scos un egal cu Ucraina

Echipa naţională de fotbal a terminat la egalitate, la Paralimni (Cipru), scor 2-2, meciul cu Ucraina. Conform regulamentului Cyprus Cup la finalul timpului regulamentar de joc s-a trecut la executarea loviturilor de departajare, Ucraina câştigând cu 6-4.

Improvizând în toate compartimentele, selecţionerul a reuşit să încropească o echipă care s-a descurcat onorabil, fiind evident că lipsa de experienţă a unora dintre jucători şi insuficienta omogenitate a primului unsprezece şi-au spus cuvântul în acest meci. Pentru echipa noastră a marcat Alexa în minutele 33 şi 44, iar pentru Ucraina au înscris Rakitski şi Milevski. \\\"Am început bine jocul şi nu au fost probleme. Am luat gol din lovitură liberă destul de uşor, ne-am debusolat şi am luat şi al doilea gol. Apoi am arătat dorinţă de a lupta până la capăt şi apreciez asta. Nu există o baghetă magică, se creşte de la o perioadă la alta, prin meciuri. A fost o atmosfera foarte frumoasă, îmi pare rău că nu ne-am bucurat la finalul penaltiurilor", a spus Răzvan Lucescu. Pentru echipa noastră au jucat: Pantilimon - Maftei, Papp, Gardoş, Raţ - M. Roman (Ilie "58), G. Mureşan (Apostol "79), Alexa, Deac - Bucur (Zicu "57), Sburlea (Ganea "68).

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3297
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7489
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7547
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3631
Gram de aur (XAU)Gram de aur629.3552

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb