ÎN 2015, Germania a înregistrat un nivel record al investiţiilor străine

Internaţional / 21 mai 2016

Germania a înregistrat un nivel record al investiţiilor străine

Germania a atras anul trecut investiţii străine record în valoare de 6,2 miliarde de euro (6,96 miliarde de dolari), în condiţiile în care numărul noilor investitori a atins un nivel fără precedent, graţie interesului crescut venit din China, a anunţat vineri agenţia guvernamentală de promovare a investiţiilor Germany Trade & Invest (GTAI), potrivit Reuters.

Investitorii străini au lansat în 2015 un număr de 1.912 de noi proiecte de investiţii în Germania, cu 60% mai multe decât în 2014, valoarea acestora aproape s-a dublându-se, de la 3,2 miliarde de euro în 2014.

Investiţiile străine au creat anul trecut cel puţin 30.000 de locuri de muncă în cea mai mare economie europeană, precizează GTAI.

"Germania a atras investitori datorită pieţei sale imense, a cadrului legislativ stabil şi a evoluţiei economice foarte bune", a declarat, pentru Reuters, directorul GTAI, Achim Hartig.

Pentru al doilea an consecutiv, cei mai mulţi investitori străini au venit din China. Aceştia au investit în 260 de noi proiecte, depăşind SUA şi Elveţia, cu 252, respectiv 203 de proiecte.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3414
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7280
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3029
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.8929

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb