ÎN 2018, A DOUA CREŞTERE DIN UE:  Avans de 23,1% la înmatriculările de automobile

B.A.
Miscellanea / 16 ianuarie 2019

Sursa foto: Twitter

Sursa foto: Twitter

România a înregistrat, în anul trecut faţă de anul anterior, un avans de 23,1% la înmatriculările de automobile noi, până la 130.919 de unităţi, a doua creştere ca mărime din Uniunea Europeană (UE), după Lituania, potrivit datelor publicate, astăzi, de Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA). La nivelul întregii UE, înmatriculările de automobile noi au crescut cu doar 0,1% anul trecut, pe fondul scăderii cererii în ultimele patru luni ale anului, conform news.ro.

Lituania a înregistrat, anul trecut, un avans de 25,4% (date estimate) la înmatriculările de automobile noi, până la 32.447 de unităţi.

După Lituania şi România, cele mai mari creşteri le-au înregistrat Croaţia (+18,7%, total unităţi vândute 59.856), Ungaria (+17,5%, 136.594 unităţi), Grecia (+17,4%, 103.431 unităţi), Bulgaria (+9,9%, 34.332 unităţi) şi Polonia (+9,4%, 531.889 unităţi).

De cealaltă parte, cele mai mari scăderi le-au înregistrat Marea Britanie (-6,8%, 2,367 milioane unităţi), Suedia (-6,8%, 353.729 unităţi), Irlanda (-4,4%, 125.557 unităţi), Cehia (-3,7%, 261.437 unităţi) şi Austria (-3,5%, 341.068 unităţi).

La nivelul întregului an 2018, înmatriculările de automobile noi au rămas aproape identice cu cele din anul 2017, cu un avans de doar 0,1%, până la 15,137 milioane de unităţi, acesta fiind al cincilea an consecutiv de creştere. Ritmul de creştere anual a scăzut considerabil în ultimele patru luni ale anului trecut, pe fondul săderii cererii.

Cele mai multe vânzări le-au înregistrat, anul trecut, grupul Volkswagen (Volkswagen, Skoda, Audi, Seat, Porsche), cu o cotă de piaţă de 23,8% (23,7% în 2017), grupul PSA (Peugeot, Opel, Citroen, DS), cu o cotă de piaţă de 16,2% (12,2% în 2017, creştere datorată şi achiziţiei Opel la jumătatea anului 2017), şi grupul Renault (Renault, Dacia, Lada, Alpine), cu o cotă de 10,6% (10,6% în 2017).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Aug. 2025
Euro (EUR)Euro5.0588
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3326
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3652
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8677
Gram de aur (XAU)Gram de aur466.4968

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
oaer.ro
targulnationalimobiliar.ro
romaniansecuritysummit.com
romexpo.ro
connecting.careers
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb