ÎN 2018 CE Oltenia a produs 14,1 TWh energie

MIHAI GONGOROI
Ziarul BURSA #Companii / 4 martie 2019

CE Oltenia a produs 14,1 TWh energie

Complexul Energetic Oltenia (CEO), cel mai mare producător de energie electrică pe bază de cărbune cu o capacitate instalată de 3.570 MW, a realizat în 2018 o producţie de 14.143.196 MWh, din care a livrat în sistem o cantitate de 12.818.292 MWh, potrivit unui raport al companiei intrat în posesia Ziarului BURSA.

În anul 2017, producţia de energie realizată de CE Oltenia a ajuns la 15 TWh, în timp ce producţia de cărbune realizată a fost de peste 22,5 milioane de tone, în creştere cu circa 11,5% faţă de anul 2016.

Pentru acest an, CE Oltenia plănuieşte să producă o cantitate de energie de 14.950.000 de MWh, cu 5,7% mai mult decât a reuşit să producă în 2018, în timp ce producţia de cărbune realizată în anul 2018 a fost de 21,2 milioane tone de cărbune. Pentru anul curent, CEO estimează o producţie de 22 milioane tone de cărbune.

Recent, Sorin Boza, directorul general al companiei a precizat: "Anul trecut am reuşit să realizăm o strategie a CEO pentru următorii treisprezece ani, care are la bază strategia energetică naţională, potrivit căreia până în anul 2030 CEO va merge tot la 15TW, respectiv puterea pe care o avem acum. Asta la o producţie de 22 milioa-ne de tone de cărbune. În următorii treisprezece ani, nimic nu va influenţa acest nivel de producţie, atât cel din minerit, cât şi cel din energie".

În raportul Complexului Energetic Oltenia se mai arată că printre principalele lucrări de investiţii în 2018 se numără continuarea lucrărilor de modernizare la blocul energetic nr. 5 de 330 MW pe lignit de la Termocentrala Rovinari, modernizarea excavatorului E1300 - 04 de la cariera Lupoaia, investiţie în valoare totală de 12 milioane de lei, precum şi implementarea unei instalaţii pentru reducerea emisiilor de oxizi de azot (Nox) la blocul nr. 5 Rovinari şi la blocurile 5 şi 7 de la Turceni.

Potrivit unui raport al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Gorj din 21 februarie cu privire la reabilitarea şi modernizarea blocului nr. 5 de la Rovinari, lucrările sunt realizate în proporţie de 45%, iar estimarea agenţiei este că vor fi finalizate în trimestrul patru din 2020, potrivit "pandurul.ro". Modernizarea grupului 5 Rovinari urmăreşte reducerea emisiilor poluante şi creşterea duratei de viaţă.

Pe termen scurt, strategia de dezvoltare menţionată se referă la lucrările de modernizare a grupului 5 de la Rovinari, noi instalaţii pentru reducerea emisiilor de Nox la blocurile 3 şi 4 Rovinari şi 3 şi 4 Turceni, cât şi realizarea unui nou depozit de cărbune în cariera Roşia.

În 2018, societăţii i-au fost aprobate prin Planul Naţional de Investiţii două cereri de rambursare pentru blocurile energetice nr. 4 Rovinari şi 7 Işalniţa, în valoare totală de 33 milioane de lei, iar în acest an va depune două noi cereri de rambursare pentru finanţarea lucrărilor la aceste blocuri energetice.

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9709
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7216
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3650
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0224
Gram de aur (XAU)Gram de aur406.2521

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
contragarantare.ro
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb