ÎN 2020 Deficitul Spaniei a urcat la 11%

G.U.
Internaţional / 23 aprilie 2021

Deficitul Spaniei a urcat la 11%

Deficitul bugetar al Spaniei a crescut în 2020 la 11% din produsul intern brut (PIB), comparativ cu 2,9% în 2019, fiind cel mai mare dintre ţările Uniunii Europene (UE), ca urmare a impactului pandemiei de Covid-19, potrivit datelor publicate de biroul comunitar de statistică, Eurostat, transmite HotNews.ro.

La rândul său, datoria publică a Spaniei a crescut anul trecut la 1,34 triliarde de euro, o cifră echivalentă cu 120% din PIB, comparativ cu raportul de 95,5% înregistrat în 2019, notează sursa citată.

În ţările din zona euro, deficitul a crescut în 2020 la 7,2% din PIB, de la 0,6% în anul precedent, în timp ce în cele 27 de state în ansamblu dezechilibrul negativ a fost de 6,9% din PIB, în creştere de la 0,5% în 2019.

"Toţi membrii, cu excepţia Danemarcei (-1,1%) au înregistrat deficite de peste 3% din PIB", a menţionat Eurostat.

În afară de Spania, cele mai mari rate de deficit din 2020 au fost în Malta (-10,1%), Grecia (-9,7%), Italia (-9,5%), Belgia (-9,4%), Franţa şi România (ambele -9,2%) şi Austria (-8,9%).

În ceea ce priveşte datoria publică, în zona euro a urcat la 11,1 trilioane de euro, 98% din PIB, comparativ cu 10,02 trilioane în 2019, când a fost de 83,9% din PIB.

În UE în ansamblu, datoria a ajuns să reprezinte 90,7% din PIB în 2020, comparativ cu 77,5% în 2019, după ce a atins 12,07 trilioane de euro.

La sfârşitul anului 2020, cel mai mic raport dintre datoria publică şi PIB în rândul ţărilor UE era în Estonia (18,2%), urmat de Luxemburg (24,9%), Bulgaria (25%), Cehia (38,1%) şi Suedia (39,9%), informează HotNews.ro.

Un total de 14 state membre au avut rate ale datoriei publice peste 60% din PIB, cel mai mare procent fiind în Grecia (205,6%), Italia (155,8%), Portugalia (133,6%), Spania (120%), Cipru (118,2%), Franţa (115,7%) şi Belgia (114,1%), citează Rador.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0600
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2961
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4155
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8673
Gram de aur (XAU)Gram de aur460.7924

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
ccib.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb