ÎN 2021Libra Internet Bank a înregistrat o valoare a activelor de 9,59 miliarde lei

G.U.
Bănci-Asigurări / 28 aprilie

Emil Bituleanu, Director General al Libra Internet Bank

Emil Bituleanu, Director General al Libra Internet Bank

În 2021, Libra Internet Bank a continuat să fie un finanţator important al economiei româneşti, cu aproape 4 miliarde lei credite noi acordate pe parcursul anului, potrivit unui comunicat de presă. Totodată, banca şi-a extins cu o treime baza de clienţi şi a înregistrat o valoare a activelor de 9,59 miliarde lei, în creştere cu 31% faţă de anul precedent (7,32 miliarde lei).

"Ne pricepem foarte bine să identificăm soluţiile potrivite pentru clienţii din domeniile în care suntem specializaţi, ceea ce contribuie decisiv la evoluţia băncii. Pilonii noştri principali de creştere rămân strategia de nişă, grija faţă de clienţi şi de angajaţii proprii, alături de încrederea deplină din partea clienţilor, partenerilor şi a investitorilor. În condiţiile în care nevoia generală de siguranţă şi sprijin este în creştere, Libra Internet Bank reprezintă o opţiune rapidă şi sigură. Suntem, în mod constant, un performer al sistemului bancar şi un finanţator important al economiei", a declarat Emil Bituleanu, Director General al Libra Internet Bank.

Conform sursei citate, pe fondul unei strategii de nişă echilibrate şi responsabile, Libra Internet Bank a înregistrat, în 2021, un profit net de 181,14 milioane lei şi un sold al creditelor nete de 5,44 miliarde lei, cu peste 17% mai mult decât în 2020 (4,63 miliarde lei). În acelaşi timp, soldul surselor atrase de bancă a fost de 7,78 miliarde lei, cu peste 21% mai mult faţă de anul precedent (6,41 miliarde lei), iar rata creditelor neperformante (credite neperformante/credite) s-a situat în jurul valorii de 1,9%.

În 2021, Libra Internet Bank a continuat să pună accentul pe dezvoltarea angajaţilor şi pe atragerea tinerelor talente în banking. Pentru al doilea an consecutiv, banca a fost recunoscută drept Cel mai bun angajator din România, la categoria bănci şi instituţii financiare. Această performanţă confirmă că rezultatele băncii au baza solidă a unei culturi organizaţionale sănătoase, axate pe colaborare şi recunoaşterea performanţei, cu peste 70% dintre funcţiile manageriale ocupate de oameni promovaţi din intern. Se remarcă, de asemenea, ponderea femeilor în rândul angajaţilor băncii şi, în mod special, în funcţii manageriale, unde acest procent s-a apropiat de 55%, în 2021.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Apanova
csalb.ro
BTPay
Electromagnetica

Curs valutar BNR

01 Iul. 2022
Euro (EUR)Euro4.9461
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7286
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9311
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7088
Gram de aur (XAU)Gram de aur273.0029

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro